Mic.Ro şi-a externalizat complet serviciile de IT către TotalSoft, casa de software membră a Global Finance, după ce a validat conceptul de business pe o soluţie specializată, off-the-shelf, de la Magister, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
Proiectul va dura 2 ani, timp în care TotalSoft va implementa soluţia Charisma ERP în cele 1000 magazine fixe şi 2000 de magazine mobile aflate în planul de extindere al Mic.Ro.
Dan Ionescu, Managing Partner Mic.Ro, a afirmat: "La momentul demarării businessului, cerinţele pe care le-am avut de la sistemul de retail vizau în primul rând viteza de implementare, stabilitatea sistemului şi posibilitatea de validare rapidă a unor concepte noi cu care intram pe piaţă. Soluţia informatică pe care o căutam la acel moment trebuia să fie implementabilă în cel mai scurt timp posibil; precondiţia era ca aplicaţia respectivă să fie off-the-shelf, încorporând deja un best-practice din industrie, validat prin implementările anterioare".