"Tradeville": "Băncile cu rezultate slabe - potenţial de creştere a cotaţiilor la bursă"

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 august 2014

Băncile tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu scăderi ample ale rezultatelor financiare oferă cel mai mare potenţial de creştere a cotaţiilor, nu cele care conduc în topul creşterii profitului, reiese dintr-o analiză efectuată de casa de brokeraj Tradeville.

Analiştii au analizat inclusiv băncile străine JPMorgan Chase (JPM), Bank of America (BAC), Deutsche Bank (DBK) şi Erste Group Bank (EBS), care este listată direct, pe lângă Banca Transilvania (TLV) şi BRD-GSG (BRD). Studiul ia în considerare rezultatele financiare calculate pentru perioada 1 iulie 2013 - 30 iunie 2014.

După primul semestru al anului, rezultatele financiare ale marilor bănci au fost influenţate, în afara condiţiilor specifice de piaţă care şi-au pus amprenta asupra activităţii operaţionale, de cheltuielile pentru stingerea unor litigii apărute ca urmare a unor abuzuri din trecut, a comentat Magda Sîrghe, analist financiar la Tradeville, care adaugă: "În funcţie de zona geografică, aceste rezultate au fost marcate şi de decizii ale autorităţilor de reglementare, cum ar fi: reducerea graduală a programului de stimuli financiari de către Rezerva Federală, testul derulat de Banca Centrală Europeană de evaluare a calităţii activelor băncilor din zona euro şi testul similar derulat în paralel de BNR pentru băncile cu capital majoritar românesc. Stingerea celei mai mari părţi a litigiilor pentru JPM, întărirea bilanţului realizată de DBK prin ultima majorare de capital sau curăţarea bilanţului de credite neperformante operată de EBS reprezintă, pentru investitorii care îşi asumă riscurile mai ridicate asociate sectorului bancar, argumente în favoarea achiziţionării acestor titluri".

" BRD prezintă un potenţial de câştig de 16% în perspectiva următoarelor 12 luni"

Deşi pe ultimele patru trimestre BRD figurează cu o adâncire a pierderii, cu 5,4%, până la 325 milioane lei, banca a raportat pe primul semestru un profit net de circa 123 milioane lei, dublu faţă de cel din urmă cu un an, în timp ce profitul operaţional a scăzut cu 15%. Conform consensului Reuters, BRD prezintă un potenţial de câştig de 16% în perspectiva următoarelor 12 luni, se arată în raportul citat.

"Argumente în favoarea BRD sunt cotele de piaţă stabile, controlul strict al cheltuielilor operaţionale şi creşterea gradului de autonomie financiară, însă este important ca următoarele rezultate financiare să continue trendul pozitiv de la începutul acestui an şi să nu apară surprize neplăcute în legătură cu societatea-mamă la testele de stres conduse de Banca Centrală Europeană. Emitentul se confruntă în continuare cu diminuarea marjei nete a dobânzii şi o cerere redusă de credite", consideră Magda Sîrghe.

Banca Transilvania (TLV), deşi prezintă profitul net aferent ultimelor 12 luni în creştere cu aproape 27%, este în prezent evaluată cu 3,4% peste preţul ţintă dat de Reuters pentru un an. Baza solidă de depozite atrase, preponderentă în portofoliu a creditelor în lei, profitabilitatea, capitalizarea adecvată şi susţinerea din partea investitorilor instituţionali sunt atuurile acţiunilor TLV, însă având în vedere preţul la care sunt tranzacţionate, analiştii Tradeville nu recomandă cumpărarea unor titluri noi.

În privinţa Băncii Comerciale Carpatica (BCC), merită remarcat faptul că pe primele şase luni din acest an banca şi-a îmbunătăţit uşor profitul brut, în timp ce profitul net a scăzut cu 43,6% pe fondul reconcilierii impozitului amânat pe profit, arată studiul. Pe ultimele 12 luni încheiate în iunie, BCC figurează cu un profit net de 22 milioane lei, în scădere cu 10,6%, pe fondul curăţării pronunţate a bilanţului în perspectiva căutării unui nou investitor. "În ciuda rezultatelor sub aşteptări, cotaţiile BCC nu au avut de suferit, fiind susţinute de veştile anterioare conform cărora ar exista mai mulţi investitori interesaţi să intre în acţionariatul băncii. Pe termen scurt, nu ne aşteptăm la o evoluţie spectaculoasă a titlurilor BCC, însă, în T4 2014, managementul estimează să publice planurile de dezvoltare a băncii, eveniment de natură să impulsioneze cotaţiile", adaugă Magda Sîrghe, analist financiar, Tradeville.

Potrivit Tradeville, Erste Group Bank (EBS) prezintă un potenţial de câştig de 17,6%, în condiţiile în care grupul bancar austriac a raportat o pierdere de 1,17 miliarde euro pe ultimele patru trimestre, faţă de un profit de 332 milioane euro în precedentele 12 luni: "O pierdere majoră, de 930 milioane euro, a survenit pentru Erste Bank în S1 2014. Când Erste a anunţat că se aşteaptă să încheie anul cu o pierdere-record, preţul acţiunilor s-a prăbuşit în câteva zile cu mai mult de 20% şi cu peste 35% faţă de maximul anual".

Potrivit Tradeville, Banca se aşteaptă la o normalizare completă a costului riscului de credit începând cu 2015 în România şi una graduală din 2016 în Ungaria: "Până atunci, rezultatul operaţional al grupului va fi influenţat negativ de situaţia din aceste două ţări. Presupunând că nu vor fi făcute noi ajustări în jos ale indicatorilor grupului după derularea exerciţiului Băncii Centrale Europene de evaluare a calităţii activelor din această toamnă, opinăm că pe termen lung acţiunile rămân atractive pentru investitorii care acceptă un risc ridicat şi îşi asumă incertitudinea macroeconomică şi volatilitatea cursurilor de schimb în pieţele cheie ale băncii".

În raport se mai arată că titlurile Deutsche Bank (DBK) prezintă cel mai mare potenţial de apreciere, cu peste 31% conform consensului Reuters, în condiţiile în care banca figurează cu cel mai mare declin al profitului net pe ultimele patru trimestre, cu 89%. În ultimele şase luni, Deutsche Bank a pierdut aproape 32% din valoarea de piaţă, iar această corecţie severă a făcut atractive acţiunile prin prisma capacităţii băncii de a face profit operaţional în viitor. Presupunând că testul de stres al Băncii Centrale Europene nu va evidenţia necesitatea unei noi majorări de capital şi luând în considerare scăderile cotaţiilor DBK din ultima vreme, până în apropierea minimelor ultimilor 3 ani, analiştii recomandă investitorilor care acceptă un risc ridicat cumpărarea titlurilor băncii germane.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb