Traian Băsescu a promulgat Legea privind modificarea OUG referitoare la falimentul instituţiilor de credit

F. A.
Politică / 14 noiembrie 2011

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat azi Legea privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit şi Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.35/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul realizării programelor de interes public sau social, al îndeplinirii obligaţiilor fiscale şi al funcţionării optime a instituţiilor statului, precum şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, informează un comunicat de presă al Departamentului de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale.

De asemenea, preşedintele Băsescu, a semnat, azi, Decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Protocolului privind privilegiile şi imunităţile Centrului Sud - Est European de Aplicare a Legii, semnat la Bucureşti la 24 noiembrie 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9317
Gram de aur (XAU)Gram de aur433.5050

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb