Preşedintele Traian Băsescu afirmă, într-un interviu pentru Wiener Zeitung, că se aşteaptă ca aderarea României la spaţiul Schengen să aibă loc în aprilie 2014, dar că ţara noastră trebuie să îşi îndeplinească angajamentele, relatează Mediafax.
"Contez pe aderarea noastră în aprilie 2014", afirmă Băsescu, întrebat când va deveni România membră Schengen.
De asemenea, întrebat dacă i se pare nedreaptă amânarea aderării României la Schengen la solicitarea Germaniei, el răspunde negativ, adăugând că ţara noastră trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile.