TRAIAN BĂSESCU: "Dacă Ponta face dreptate după mintea sa, devine coleg de apartament cu Năstase"

V.B.
Politică / 14 aprilie 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri seară, la un post de televiziune, referitor la unele declaraţii ale lui Victor Ponta, că dacă premierul face "dreptate după mintea domniei sale", este posibil să devină "coleg de apartament cu Adrian Năstase", Băsescu adăugând că "ar fi o dramă pentru România" ca Ponta să ajungă preşedintele ţării.

Întrebat cum vede afirmaţia lui Victor Ponta referitoare la faptul că, după alegerile prezidenţiale, se va face dreptate pentru Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Traian Băsescu a răspuns: "Cred că, dacă ar încerca să facă dreptate după mintea domniei sale, cred că ar deveni imediat coleg de apartament cu Adrian Năstase. Eu nu cred că vreun procuror în România ar tolera intervenţia preşedintelui sau a primului ministru în dosare, sau un judecător. Eu cred că ar deveni coleg de cameră cu Adrian Năstase foarte repede, pentru o astfel de încercare".

Chestionat de ce şi-ar risca Ponta cariera la nivel internaţional prin astfel de declaraţii, Băsescu a replicat: "La nivel internaţional, şi-a închis-o demult. Vă pot spune că se duce cu mare greutate pe ici, pe colo, de multe ori cu lobby-urile pe bani, pe nu ştiu ce... dar credibil nu mai e nicăieri Victor Ponta. Mai ales că a avut două etape de promisiuni, de angajamente: una în relaţia cu Comisia Europeană şi alta în relaţia cu Washington, când a făcut vizita la Washington. Peste tot spune: < da, da > şi, când e, vine şi apără pe cei puşi sub semnul întrebării de justiţie, nimeni nu-l poate crede".

Băsescu a subliniat că, din punctul de vedere al imaginii lui Ponta în străinătate, ar fi "o mare problemă" ca actualul prim-ministru să devină preşedintele ţării.

"Sper ca românii să-şi dea seama cât e de important şi i-aş ruga foarte mult să mă creadă, că, în zi de sărbătoare, nu fac decât să le spun un adevăr: ar fi o dramă pentru România ca Victor Viorel să ajungă preşedintele acestei ţări, pentru că nu are credibilitate. Este cunoscut deja, luat în vizor, ca fiind un apărător al corupţilor, iar după mine (afară nu are această etichetă, ci doar pe aceea de apărător al corupţilor), iar după mine este un om profund corupt, el însuşi", a mai spus Băsescu.

Joi, Victor Ponta a declarat, în Piteşti, că fostului preşedinte al CJ Argeş Constantin Nicolescu, precum şi "celorlalţi mulţi care nu au putut să fie învinşi la vot" li se va face "dreptate" când Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte.

"Eu cred că dreptate se va face până la capăt în ziua în care pe poarta de la Cotroceni va ieşi Băsescu şi noi toţi cei care ne-am luptat cu el vom şti că am avut un scop şi că am câştigat această bătălie. Atunci îi vom face dreptate şi lui Costică Nicolescu şi celorlalţi mulţi care nu au putut să fie învinşi la vot şi atunci s-a încercat în cazul multora să fie învinşi pe alte căi", a spus Ponta.

În cazul încercărilor de a privatiza CFR Marfă şi cel al tranferului de terenuri agricole către CJ Brăila, Traian Băsescu a afirmat că "Victor Viorel este un prim-ministru profund corupt". La întrebarea dacă ar fi "mai corupt" decât alţi politicieni din ultimii 25 de ani, preşedintele României a răspuns: "Nu aş spune, pentru că încă nu şi-a terminat mandatul. Sper să nu şi-l termine, pentru că omul ăsta va ridica corupţia mult deasupra standardelor la care o ridicase Adrian Năstase ca metodă de guvernare, ca mod de guvernare. Şi repet: Adrian Năstase a fost un prim-ministru bun, dar corupt".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb