Preşedintele Traian Băsescu va efectua săptămâna viitoare - cel mai probabil începând de marţi - o vizită în SUA, la Washington, au declarat surse din capitala SUA şi de la Bucureşti, potrivit HotNews.ro.
Agenda preşedintelui României în capitala Statelor Unite nu este deodamdată cunoscută.
Aceasta este prima vizită a lui Traian Băsescu la Washington în mandatul lui Barack Obama. Băsescu s-a întâlnit la Washington, în iulie 2006, cu predecesorul lui Obama, George W. Bush.