TRAIAN BĂSESCU, REFERITOR LA CERCETĂRILE DNA ASUPRA ÎMPRUMUTULUI DE LA FMI: "România - prima ţară care deschide dosar penal pentru un împrumut de la FMI şi UE"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a reacţionat, ieri, la informaţiile furnizate de BURSA (ziarul nostru deţine prioritatea difuzării) potrivit cărora Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cercetează modul în care România a contractat, în 2009, un împrumut de la instituţiile financiare internaţionale.

Traian Băsescu se află printre cei nominalizaţi în sesizarea făcută către DNA (şi obţinută de ziarul BURSA), alături de Emil Boc, Mugur Isărescu şi Lucian Croitoru, dar şi alţii.

Fostul şef al statului a declarat pentru un post de televiziune:

"Este o temă de un ridicol fără limite. Nu cred că DNA va coborî atât de jos, încât să acuze oameni. Era criză economică, România nu avea bani, a trebuit să împrumute. Să încetăm să batem câmpii. Intră într-o zonă în care sunt chemaţi să discute mulţi neaveniţi", a spus Traian Băsescu, la România TV.

Fostul preşedinte a mai adăugat: "România va fi prima ţară din lume care deschide un dosar penal pentru un împrumut de la FMI şi UE. Probabil că suspiciunea este, ca să intru în jocul fără nicio logică, suspiciunea e că ne-am cam înţeles cu Christine Lagarde (directorul general al FMI - n.r.) să punem noi de un furt. Vedeţi că nu a fost numai FMI, a fost şi UE, a fost un împrumut consolidat. Cred că am ajuns într-o zonă a fabulaţiilor şi cineva va trebui să răspundă cum s-a împărţit dobânda între Băsescu, Isărescu, Boc, Lagarde, Jeffrey Franks (şeful misiunii FMI la Bucureşti - n.r.) care venea aici cu pantoful rupt. Cât de ridicoli putem fi?".

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a constituit un dosar penal referitor la împrumutul pe care ţara noastră l-a luat de la instituţiile internaţionale în anul 2009, potrivit unui răspuns al DNA la o sesizare făcută în luna august de o persoană fizică.

Scrisoarea DNA, obţinută de ziarul BURSA, precizează: "Urmare adresei dumneavoastră din data de 17.10.2016, prin care solicitaţi comunicarea unor date cu privire la plângerea depusă la data de 16.08.2016, vă comunicăm că numărul de dosar penal sub care a fost înregistrată aceasta este 664/P/2016, lucrarea fiind repartizată unui procuror din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie".

Reprezentanţii DNA ne-au explicat că un dosar penal se constituie în urma unor verificări preliminarii care urmăresc să constate dacă faptele reclamate sunt suficiente pentru a fi întocmit dosar penal la DNA.

Dacă nu s-ar fi dovedit acest lucru, atunci procurorii ar fi concluzionat că respectiva speţă nu este de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ne-au mai spus sursele citate, adăugând că, în continuare, vor fi făcute verificări pentru a se decide dacă partea reclamată trebuie pusă sub acuzare sau dacă se impune clasarea cazului.

"Constituirea unui dosar penal nu înseamnă că vinovăţia este dovedită, dar este un pas care deja a fost făcut pentru decelarea acestui aspect", au conchis reprezentanţii DNA.

Conform surselor noastre, la DNA au fost depuse 270 de sesizări pe această speţă.

Sesizările urmăresc investigarea împrejurărilor în care România a încheiat acordurile cu creditorii externi, respectiv Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi a modului în care au fost folosite împrumuturile de la aceste instituţii, în condiţiile în care, în alte state europene, au fost lansate investigaţii, inclusiv de natură penală împotriva conducerii băncilor centrale.

Reclamanţii cer dispunerea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu, conflict de interese şi constituire a unui grup infracţional organizat. Petenţii mai solicită DNA să aibă în vedere, în această speţă, şi prevederile legii privind siguranţa naţională a României.

• Lucian Croitoru: "Concluzia că împrumutul a fost prea mare este greşită"

Referitor la împrumutul pe care ţara nostră l-a luat în 2009 de la instituţiile internaţionale, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a scris, în luna august, pe blogul Băncii Centrale că ideea potrivit căreia împrumutul a fost prea mare este greşită.

Redăm în continuare explicaţiile integrale ale domniei sale preluate de pe opiniibnr.ro.

"Unul dintre subiectele aduse în discuţie zilele acestea este dimensiunea împrumutului luat de România de la FMI în primăvara lui 2009. Ideea pentru care împrumutul de atunci a fost readus în discuţie este aceea că ar fi fost supradimensioant. Ni se spune pe unele blog-uri că motivul vinovat pentru care împrumutul a fost supradimensionat ar fi fost crearea de profit de către BNR, care, în final, să fie, parţial, redistribuit salariaţilor. Că împrumutul a fost prea mare - ni se spune - poate să-şi dea seama oricine, "fără prea multe cunoştinţe economice".

Nu aş fi scris acest articol dacă nu îmi dădeam seama că la concluziile eronate de mai sus s-a ajuns prin raţionamente care trădează cunoştinţe economice insuficiente.

1. Magnitudinea împrumutului de la FMI

Să începem cu ideea că împrumutul a fost prea mare. În primul rând, la această concluzie se ajunge pornindu-se de la o greşeală metodologică. Nu este corect să decizi pe baza unei estimări ex post în timp real, a fost greşită. Şi, mai ales, nu poţi face pe această bază un proces de intenţie. Cei care se ocupă cu estimări econometrice ştiu că există aşa numita problemă a datelor recente (end-of sample problem). Aceasta înseamnă că datele disponibile sau estimabile în timp real au o calitate mai slabă decât datele ex post. Cu alte cuvinte, erorile de estimare făcute cu datele din timp real sunt mai mari ca cele făcute cu date ex post şi sunt inevitabile. Asta se aplică oricui, astfel că o critică pe supradimensionarea împrumutului ne face să ne gândim că "după război, mulţi viteji se arată". Se pot consulta pe această temă, de exemplu, lucrările lui Orphanides şi van Norden (1999, 2005).

În al doilea rând, concluzia că împrumutul a fost prea mare este greşită deoarece se bazează pe comparaţia dintre cantitatea de bani împrumutată şi cea utilizată. Cantitatea de bani efectiv utilizată este însă dependentă de cantitatea de bani efectiv contractată. Pentru că s-a contractat un împrumut adecvat de mare, mulţi dintre cei care ar fi dorit să-şi mute banii în afara României au renunţat să o mai facă. Din această perspectivă, care este cea corectă, împrumutul a fost exact ceea ce trebuia.

În sfârşit, cu aceasta ajungem la ceea ce se numeşte sudden stop. Experienţele multor ţări au arătat că intrările nete de capitaluri private se pot reduce dramatic sau se pot transforma chiar în ieşiri în timpul unei crize. Dacă ţara are un serviciu relativ mare al datoriei externe, atunci ţara poate intra în incapacitate de plată. Pe termen scurt, consecinţa este că moneda naţională se depreciază dramatic şi, din această cauză, economisirile în moneda naţională se evaporă. Aşa s-a întâmplat în Bulgaria în 1997, când deprecierea levei a fost aşa de mare încât oamenii şi-au pierdut economisirile şi dădeau foc levei pe stradă. Criza a fost oprită prin instituirea unui consiliu monetar. În România, o astfel de evoluţia a fost evitată şi datorită contractării unui împrumut extern de dimensiune adecvată.

În 2009, în România, datoria externă pe termen scurt era de aproape 22,2 de miliarde de euro, iar rezerva valutară era de numai 26,2 miliarde de euro. În aceste condiţii, fără împrumutul relativ mare de la FMI, atacul speculativ din octombrie 2008, demontat de BNR, ar fi fost urmat de alte atacuri, care până la urmă ar fi reuşit, ducând la epuizarea rezervei BNR, la deprecierea masivă a leului şi, astfel, la dispariţia economisirilor în lei ale populaţiei. Un împrumut mai mic ar fi fost dăunător pentru sistemul bancar. Un alt împrumut ar fi fost necesar pentru a salva băncile, ceea ce nu s-a întâmplat.

2. Utilizarea împrumutului de la FMI pentru obţinerea de profit

Acum, după ce am lămurit problema magnitudinii împrumutului, rămâne să arătăm de ce este greşită afirmaţia conform căreia supradimensionarea împrumutului a avut ca scop nelegitim obţinerea de profit de către BNR pentru a fi distribuit salariaţilor. Mai întâi să lămurim că, ori de câte ori face profit, BNR plăteşte 80 la sută către buget, sub formă de impozite. Nu văd ce ar fi fost rău dacă din împrumutul de la FMI am fi obţinut profit. Era în primul rând spre binele acestei ţări.

Din păcate însă, nu se poate face profit cu un astfel de împrumut. Ca să fi făcut profit ar fi trebuit ca măcar una din două ipoteze să se îndeplinească: (i) dobânda la acest credit să fi fost mai mică decat dobânda la plasamente cu risc scăzut; (ii) BNR să fi investit în instrumente cu grad de risc ridicat atat din punct de vedere al evoluţiei preţului activului financiar, cât şi al lichidităţii acestuia.

Nici una dintre cele două ipoteze nu s-a îndeplinit şi nici nu ar fi putut să se îndeplinească. În primul caz, dacă s-ar găsi instrumente cu risc scăzut purtătoare de dobânzi mai mari decât cele de la FMI, toţi potenţialii debitori ai FMI ar fi împrumutat pentru a realiza arbitrajul "risk free". Dar asta ar fi însemnat că s-a întâlnit hoţul (adică noi) cu prostul (adică FMI), cum spune o zicătoare românească, ceea ce, afirm încă odată, nu s-a întâmplat. Plus, FMI nu ar acorda un împrumut aşa mare dacă nu ar fi efectiv nevoie de el în scopul contractat.

În cel de-al doilea caz - plasarea sumelor obţinute din împrumut în instrumente cu grad de risc ridicat - probabilitatea de a produce pierderi financiare şi/ sau prejudicii de imagine este foarte mare, iar BNR are ca scop să asigure stabilitatea şi să-şi întărească credibilitatea, nu să le subrezească prin uşa din dos, aşa cum rezultă că ar face unii în cazul puţin probabil în care ar ajunge să conducă banca centrală.

Profitul sau pierderea apar ca rezultat al operaţiilor pe care BNR le face cu scopul de a-şi îndeplini obligaţiile legale, în primul rând acela de a stabiliza, pe termen lung, preţurile.

În încheiere, mă întorc la afirmaţia de la care am pornit, şi anume că şi "fără prea multe cunoştinţe economice" poţi să ajungi la concluzia că împrumutul de la FMI din 2009 a fost prea mare şi a avut ca scop producerea de profit. Concluzia mea este că afirmaţia este greşită, iar la ea se poate ajunge numai dacă ai cunoştinţe economice insuficiente sau, alternativ, dacă sunt suficiente, atunci nu sunt utilizate în mod onest".