TRAIAN BĂSESCU: "Toate forţele politice să semneze un acord pentru viziunea asupra agriculturii!"

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 7 iunie 2013

"Toate forţele politice să semneze un acord pentru viziunea asupra agriculturii!"

Strategia pe 15-20 de ani pentru agricultură va fi finalizată la sfârşitul lui iunie

Strategia pentru agricultură până în anul 2030 va fi finalizată la sfârşitul acestei luni, după ce o comisie a lucrat timp de doi ani la realizarea acesteia, a spus, ieri, preşedintele Traian Băsescu, prezent la expoziţia "AgriPlanta - RomAgroTec 2013".

Potrivit domniei sale, în 30 iunie va fi făcut public şi raportul acestei strategii.

"Va fi făcut public, dar nu va fi definitiv, pentru că va rămâ-ne, timp de 20 de zile, în dezbatere publică, în aşa fel încât oamenii interesaţi din agricultură să-şi dea cu părerea asupra perfecţionării textului".

Şeful statului a amintit că ţara noas-tră va beneficia de o alocare a fondurilor europene mai mare decât cea din exerciţiul financiar prezent, subliniind că trebuie să ştim cum să utilizăm banii de la UE: "Asta (n.r. faptul că avem o alocare mai mare de fonduri UE) nu înseamnă, însă, că nu trebuie să gândim cum folosim aceşti bani, cu atât mai mult cu cât, prin decizia Consiliului European, există o flexibilitate de a se muta 25% din sumele alocate, între pilonul I şi pilonul II.

Pentru cei care sunt mai puţin obişnuiţi cu termenii Comisiei Europene, pilonul I sunt plăţile directe, care au peste 10 miliarde euro alocate şi pilonul II îl reprezintă dezvoltarea rurală, care are peste 7 miliarde euro alocate. Fiecare guvern are dreptul să mişte 25% de pe un pilon pe altul. Aici cred că este cheia deciziei care trebuie luată împreună cu agricultorii".

Traian Băsescu şi-a exprimat speranţa că pe 30 iulie, după ce proiectul de strategie va fi dezbătut de agricultori, vom avea o viziune clară asupra evoluţiei agriculturii în următorii 15-20 de ani.

Domnia sa a mai spus: "Extrem de important, însă, va fi dacă reuşim un acord între toate forţele politice şi, aşa cum s-a semnat un acord pentru Legea educaţiei, toate forţele politice din Parlament să semneze un acord pentru viziunea asupra agriculturii, în baza acestui rezultat al muncii Comisiei prezidenţiale pentru următorii 15-20 de ani".

Ţara noastră se confruntă cu un grad ridicat de "submecanizare"

Prima urgenţă este, în opinia preşedintelui, ca această strategie să furnizeze elemente Guvernului pentru elaborarea Planului naţional de dezvoltare rurală, care trebuie predat cât mai curând la Comisia Europeană, în vederea alocării resurselor.

Ţara noastră se confruntă cu un grad ridicat de "submecanizare", potrivit şefului ţării, care a subliniat: "România are un tractor la 57 de hectare. Un tractor la 57 de hectare! Comparativ cu media din UE, care înseamnă un tractor între 10 şi 15 hectare. Este clar nivelul de submecanizare al agriculturii româ-neşti. Avem nevoie de instruire, avem nevoie de tot mai mulţi tineri care să fie pregătiţi pentru munca agricolă, specialişti. Avem nevoie de cercetare. Vreau să cred că acest raport, dar şi înţelepciunea agricultorilor şi a Guvernului, vor duce la alocarea de sume în această direcţie. România are o bună tradiţie şi în învăţământul agricol, are o foarte bună tradiţie şi în cercetare. Avem nevoie să creăm soiuri adaptate la climatul din România. Avem nevoie să punem la dispoziţia cercetătorilor din institutele din România resursele financiare pentru a ne menţine în pas cu schimbările climatice. Eu cred că nimeni nu poate avea succes fără două lucruri: fără cercetare-educaţie, pe de-o parte, şi fără maşini agricole, pe de altă parte. Nu cred că va putea fi neglijat un program care să vizeze garantarea producţiilor agricole prin creşterea nivelului de irigaţii a terenurilor din România, în mod deosebit în zonele din sud şi din Moldova, unde adesea seceta compromite recoltele agricole".

Băsescu: "Ar trebui să vindem tot atâta pământ cât ne-au vândut alţii nouă"

Traian Băsescu a semnalat, ieri, şi "problema pământului", precizând: "Foarte curând, prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, străinii vor putea cumpăra pământ în Româ-nia. Eu nu spun să nu cumpere, dar spun, pe de altă parte, că ar trebui să vindem tot atâta pământ cât ne-au vândut alţii nouă şi, pe de altă parte, avem obligaţia, Preşedinţie, Guvern, Parlament, să găsim soluţia de a-i credita pe agricultorii români în condiţii avantajoase, în aşa fel încât ei să poată fi cei care cumpără pământul. Avem nevoie şi de o agenţie a statului care, atunci când omul vrea să vândă pământul neapărat, să-l poată cumpăra şi să-l scoată la vânzare în condiţii în care statul va stabili că se încadrează în politica agricolă a României".

A fi în Uniunea Europeană nu înseamnă a nu avea reguli naţionale, spune domnia sa, subliniind că, în comparaţie cu orice fabrică, pământul "nu se poate delocaliza".

"Acesta este cel care ne garantează şi bunăstarea, nu numai hrana, bunăstarea, acesta, pământul, agricultura, turismul, frumuseţile ţării sunt lucruri care nu se pot delocaliza. Cum avem grijă de ele şi cum le valorificăm, ne construim practic garanţia, liniile de forţă ale viitorului acestei naţiuni. Alături de educaţie şi sănătate, ceea ce ne-a dat Dumnezeu nu poate fi delocalizat. Numai ce e făcut de mâna omului se poate delocaliza", a apreciat şeful statului.

Viticultura - exemplu de "super performanţă" în agricultură

Traian Băsescu a spus că viticultura reprezintă un exemplu de "super performanţă" în agricultură.

"În câţiva ani, datorită investiţiilor făcute, a banilor de la Uniunea Europeană, am reuşit să ajungem la un nivel extrem de ridicat, din punct de vedere calitativ, dar şi cantitativ, în viticultură. La fel se poate întâmpla în toate sectoarele agriculturii, cu condiţia să ne stabilim corect priorităţile", a mai declarat domnia sa.

Preşedintele Băsescu a mai precizat că agricultura produce, astăzi, doar la 50% din potenţialul ei, din lipsă de mecanizare, de irigaţii, din cauza fărâmiţării pământurilor, dar şi din lipsa unei industrii alimentare care să valorifice producţia agricolă brută.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. In ultimii ani jucaria preferata a politicienilor romani a fost strategia energetica; aud ca vor sa mai faca una, acum, repede, cat sistemul energetic nu e inca distrus complet.

    Inteleg ca "ochiul lui Sauron" s-a reporientat si urmeaza o inca si mai mareata strategie pentru agricultura.

    Vai noua! 

    Dupa ce 9 ani nua facut nimic pt.agricultura,si nu numai,presedintele are un tupeu iesit din comun!El crede ca ne pacaleste ametindu-ne cu povesti de adormit copiii!M- ai lasa-i si pe altii,arama ti-ai dato de mult,pe fata!De ce frica,n-o sa scapi!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb