UPDATE 13:55: În cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni de astăzi s-au discutat teme de politică externă, precum şi mandatele României pentru şedinţa Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) din data de 6 martie şi pentru Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 7 - 8 martie, se precizează într-un comunicat de presă remis de Guvernul României.
---
• UPDATE 12:40: Radu Stroe: "Membrii Guvernului s-au înţeles cu preşedintele statului cu privire la aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen"
Ministrul M.A.I., Radu Stroe, a declarat la finalul întâlnirii cu Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni că a "membrii Guvernului s-au înţeles cu preşedintele statului" cu privire la aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen, relatează sursele de presă.
"Trebuie să vedem cine ne-a construit această imagine de ţară care nu merită primită nicăieri decât dacă Guvernul aparţine domnului Băsescu", a mai scris premierul Victor Ponta, pe Twitter, în timpul acestei întâlniri.
---
Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat astăzi pe premierul Victor Ponta, pe ministrul Afacerilor Externe Titus Corlăţean şi pe ministrul de Interne Radu Stroe la Palatul Cotroceni pentru o discuţie pe tema aderării României la Spaţiul Schengen, relatează sursele de presă.
Premierul Victor Ponta a declarat vineri seara la un post de televiziune naţional că decizia privind aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen ar putea fi amânată la Consiliul JAI din 7 - 8 martie la cererea a două sau trei state, care, în ultimă instanţă, ar putea fi convinse să susţină România în acest demers.