Tramvaiul Imperio va circula în municipiul Arad peste 8 luni

PAULA BULZAN, Arad
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 16 iunie 2014

Tramvaiul va circula în municipiul Arad în 2015.

Tramvaiul va circula în municipiul Arad în 2015.

Primul tramvai Imperio din cele şase achiziţionate de Primăria municipiului Arad cu bani de la BERD va fi pus în circulaţie peste 8 luni şi va costa 1,3 milioane de euro, iar peste 10 luni în oraş vor fi disponibile încă cinci tramvaie.

Contractul de achiziţie a celor 6 tramvaie a fost semnat, vineri, în sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ Arad, de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă şi directorul general al Astra Vagoane Călători, Gheorghe Sârbu.

Prezent la semnarea contractului, omul de afaceri Valer Blidar, proprietarul grupului de firme Astra Vagoane Călători Arad, care a produs acest tramvai, a precizat că cele şase tramvaie vor fi livrate la un preţ promoţional, compania calculându-şi un profit de 1 leu din vânzarea unui tramvai.

Tramvaiul va fi unul particularizat, făcut special pentru municipiul Arad, va avea 27 metri lungime, va circula cu o viteză de 70 km la oră, va avea 40 de locuri pe scaune şi 160 de locuri în picioare, va avea cel mai redus consum, adică 0,64 KW/km. Tramvaiul va avea şi o zonă destinată persoanelor cu handicap.

Durata de utilizare a tuturor echipamentelor mecanice şi electrice solicitată este de minimum 30 de ani de funcţionare. Toate echipamentele şi componentele trebuie să atingă performanţa de funcţionare pe 600.000 km.

Culoarea tramvaiului va fi stabilită după o analiză care va avea loc în cadrul Primăriei Arad.

Municipalitatea arădeană va plăti un preţ de 1,3 milioane de euro pentru un tramvai, valoarea întregului contract în urma căruia se vor achiziţiona 6 tramvaie fiind de 8,3 milioane de euro.

Conform caietului de sarcini, compania Astra Vagoane Călători va trebui să livreze primul tramvai în 33 de săptămâni de la semnarea contractului şi următoarele 5 tramvaie în 42 de săpătmâni.

Pentru Valer Blidar, proprietarul grupului de firme Astra Vagoane Călători Arad, semnarea acestui contract este de mare importanţă, după şase licitaţii pierdute pentru că nu s-a putut demonstra că tramvaiul circulă undeva.

"În urmă cu doi ani am achiziţionat o licenţă de la Siemens pentru un produs de top, care să aibă cel mai mic consum de energie, să ofere cele mai moderne condiţii de transport şi să aibă cea mai ieftină mentenanţă. Am realizat produsul, l-am omologat, dar, din păcate, nu l-am putut vinde pentru că la toate licitaţiile trebuia să dovedim că tramvaiul circulă, deşi normele UE prevăd că el poate să fie vândut dacă este omologat. De azi, ne vom putea prezenta produsul la toate licitaţiile şi vom reuşi să demonstrăm că este de top. La Arad, fiind oraşul nostru, preţul este doar cel de producţie. Noi nu am vrut profit, ci să oferim un mijloc de transport modern locuitorilor oraşului Arad", a spus Valer Blidar.

În opinia primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, tramvaiul produs la Arad va ajunge, în scurt timp, şi pe pieţele externe.

"Pe lângă componente auto, componente pentru elicoptere şi submarine, vagoane de tren, la Arad se vor produce şi tramvaie care sperăm să fie livrate şi la export", a precizat Gheorghe Falcă.

Primarul a mai adăugat că prin semnarea acestui contract se încheie o investiţie mare, care a constat în reabilitarea transportului urban în oraş, cu fonduri de la BERD.

Primăria municipiului Arad a contractat al treilea împrumut de la BERD, în valoare de 20 de milioane de euro, care va fi folosit pentru achiziţia a 6 tramvaie moderne, reabilitarea infrastructurii depoului principal şi implementarea unui sistem e-tiketing de vânzare a biletelor de tramvai.

Creditul are o perioadă de garanţie de 3 ani şi o perioadă de rambursare de 13 ani, având cea mai mică dobândă dintre toate creditele accesate Primărie, sub 4%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb