Transelectrica a finalizat linia dintre Republica Moldova şi România

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 noiembrie 2013

Lucrările la linia aeriană de interconexiune a sistemelor energetice între Republica Moldova şi România, pe segmentul Fălciu-Goteşti, au fost finalizate, potrivit Companiei Naţionale Transelectrica.

Aceasta a anunţat, într-un comunicat, că LEA 110 kV Fălciu-Goteşti de pe teritoriul României, judeţul Vaslui, porneşte din staţia de transformare 110/20 kV Fălciu, traversează DN 24A, mergând în paralel cu râul Prut până în apropierea căii ferate ce face legătura între România şi Republica Moldova, zona în care LEA traversează râul.

"Testele sub tensiune pe teritoriul românesc au fost finalizate cu succes. La finalul lucrărilor pe partea moldovenească se vor putea exporta până la 90 MW în funcţie de necesităţi şi de capacitatea de absorbţie a sistemului ţării vecine. LEA Fălciu-Goteşti asigură transferul de energie electrică între cele două ţări şi creşterea siguranţei în alimentarea consumatorilor din zonă", arată comunicatul.

Lucrările au fost demarate în august 2013 şi au durat trei luni, investiţia ridicându-se la 460.000 de euro. Finanţarea lucrării a fost realizată din surse proprii.

Lungimea totală a LEA este de 28 kilometri, din care 2,5 km pe teritoriul României.

Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport ce cuprinde 81 de staţii electrice de transformare.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb