Transelectrica a raportat un profit net de 26 milioane lei, în 2017
A.C
Companii / 16 februarie 2018
Transelectrica a înregistrat un profit net de 26 milioane lei, în anul 2017, în scădere cu aproximativ 90,29% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2016 (272 milioane lei), evoluţie determinată în principal de scăderea tarifelor de transport al energiei electrice si a tarifelor din serviciul de sistem tehnologic, potrivit unui comunicat de presă remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
EBITDA a înregistrat o scădere de 43,83% faţă de perioada similară a anului anterior (379 milioane lei de la 675 milioane lei în ianuarie - decembrie 2016), această evoluţie fiind cauzată în principal de diminuarea tarifelor medii aprobate de ANRE pentru serviciul de transport (10%) şi a diminuării tarifelor de sistem tehnologic (12%).
În ceea ce priveşte totalul datoriilor, acestea au înregistrat o scădere de 16%, de la 2,13 miliarde de lei, în 2016, la 1,80 miliarde lei, în 2017.
Activele circulante au înregistrat o scădere cu circa 30% la 31 decembrie 2017 (1,366 miloane lei) comparativ cu valoarea înregistrată la 31 decembrie 2016 (1,951 milioane lei), influenţată de scăderea cu 44% a numerarului şi al echivalentelor de numerar datorată, în principal, diminuării depozitelor bancare cu maturitate mai mică de 90 zile, constituite din disponibilităţile băneşti aflate în conturi curente.
În anul 2017, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piaţa de energie electrică (54,57 TWh) a înregistrat o creştere de 2,30% comparativ cu anul 2016 (diferenţa între cele două perioade fiind de +1,2 TWh).