Secretariatul General al Guvernului (SGG), acţionarul majoritar al transportatorului de gaze naturale Transgaz Mediaş (simbol: TGN), a numit doi reprezentanţi în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) companiei, potrivit unui comunicat remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cei doi reprezentanţi sunt Marin Popescu (director al Direcţiei Economice şi Administrare Patrimoniu din SGG) şi Constantin Petrescu (consilier în SGG).
La începutul lunii februarie, Transgaz şi Transelectrica au fost preluate de SGG de la Ministerul Finanţelor Publice. Anul trecut, cele două companii erau controlate de Ministerul Economiei.
În prezent, SGG deţine 6.888.840 titluri la Transgaz, reprezentând 58,5097% din totalul acţiunilor întreprinderii.
Anul trecut, TGN a înregistrat venituri de 1,55 miliarde lei (353,1 milioane euro), mai mari cu 10% decât în 2012, şi un profit net de 336,8 milioane lei, în creştere cu 2%.
În jurul orei 11:10, titlurile TGN erau cotate la preţul unitar de 205,2 lei, în urcare cu 0,29%. La acest nivel, capitalizarea societăţii era de 2.408.928.482,4 lei.
1. ILEGAL
(mesaj trimis de anam în data de 09.05.2014, 14:10)
Conform regulamentului CNVM, 6/2009, conf Art.14 alin (4) "Un actionar poate desemna o singura persoana sa-l reprezinte la o anumita adunare generala". Au pus 2 oameni care sa spuna si sa participe la aceeasi sedinta si care exprima acelasi vot.