Peste 82.000 de pachete cu ţigări de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii de frontieră într-un camion condus de un cetăţean bulgar care transporta textile din Turcia pentru o firmă din Ucraina. Ţigările, în valoare de 823.000 de lei, au fost ridicate de autorităţile bulgare, care continuă cercetările în acest caz, conform datelor News.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, s-a prezentat în Punctul Comun de Trecere al Frontierei Silistra-Ostrov, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat în vârstă de 33 de ani, care conducea un camion marca DAF, înmatriculat în România, însoţit de un alt bărbat de 36 de ani, ambii cetăţeni bulgari.
Mijlocul de transport era încărcat cu textile din Turcia pentru o societate comercială din Ucraina.
"Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră români şi bulgari au efectuat un control amănunţit asupra încărcăturii camionului, folosind aparatura din dotarea Poliţiei de Frontieră Române. De asemenea, având suspiciuni cu privire la marfa transportată s-a solicitat sprijinul lucrătorilor vamali din Bulgaria pentru desigilarea şi deschiderea camionului", se arată în comunicat.
Astfel, în interiorul mijlocului de transport, pe lângă marfa transportată, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la control, cantitatea de 82.320 pachete cu ţigări de provenienţă Republica Moldova.
În cadrul verificărilor preliminare, şoferul a declarat oamenilor legii că este angajatul unei firme de transport şi nu avea cunoştinţă despre faptul că în camion sunt ascunse ţigări, conform surselor citate.
Ţigările, în valoare de peste 823.000 lei, au fost ridicate de către autoritatea vamală bulgară, iar în baza acordului româno-bulgar, cazul a fost preluat de către autorităţile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.