Transportatorii, nemulţumiţi de impozitarea diurnelor

V.B.
Companii #Transporturi / 23 decembrie 2014

Actualizare 11:34 ANAF suspendă controalele la transportatori, până la clarificarea modului de impozitare a diurnelor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a dispus astăzi suspendarea tuturor inspecţiilor fiscale la societăţile comerciale de transporturi, până la clarificarea aspectelor fiscale privind modul de impozitare a diurnelor acordate şoferilor, informează un comunicat al Fiscului.

"În cursul anului 2014, organele de inspecţie fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală au demarat verificări pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, care se manifestă în domeniul muncii nedeclarate şi subdeclarate, în cadrul unui proiect pilot vizând creşterea conformării fiscale în domeniul impozitului pe salarii şi contribuţiilor sociale. În cadrul proiectului pilot au fost iniţiate inspecţii fiscale şi la societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de transporturi, urmare cărora a rezultat necesitatea clarificării tratamentului fiscal al diurnei acordate şoferilor care desfăşoară astfel de activităţi. Având în vedere aspectele menţionate, în data de 23.12.2014 s-a dispus de către conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, suspendarea tuturor inspecţiilor fiscale la societăţile comerciale care desfăşoară activităţi de transporturi, până la clarificarea aspectelor de natură fiscală privind modul de impozitare al diurnelor acordate şoferilor", este textul comunicatului ANAF.

---

Asociaţiile reunite ale transportatorilor rutieri din ţara noastră sunt nemulţumite de impozitarea diurnelor, pe care o califică drept "o situaţie extrem de gravă" care "ameninţă funcţionarea şi chiar existenţa" operatorilor din domeniu, potrivit unui comunicat primit astăzi de la Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

"În urma unor controale recente efectuate unor societăţi ce desfăşoară activităţi de transport rutier, organele de control au recalificat retroactiv sumele acordate şoferilor cu titlu de diurnă neimpozabilă drept venituri de natură salarială şi, prin urmare, au calculat impozit pe veniturile din salarii, contribuţii sociale şi accesorii la toate aceste sume. În situaţia în care aceste măsuri anticipează o abordare generală a organelor fiscale faţă de tratamentul diurnei acordate şoferilor angajaţi de societăţile de transporturi, consecinţele vor fi dintre cele mai grave", reclamă UNTRR.

Uniunea aminteşte că numeroşii şoferi angajaţi de transportatori sunt, "practic, principala categorie de personal generatoare de venituri", iar, "pe cale de consecinţă, diurnele plătite pentru deplasările externe sunt semnificative".

UNTRR atrage atenţia că firmele nu vor putea face faţă unor astfel de obligaţii suplimentare, iar insolvenţele şi falimentele, "care cu certitudine vor urma, nu numai că vor distruge această ramură a economiei, ci vor duce la dispariţia a sute de mii de locuri de muncă doar în ramura transporturilor, dar cu repercusiuni serioase şi asupra industriilor adiacente" (leasing, combustibili sau service-uri auto).

"Plata diurnei (indemnizaţiei de delegare) către şoferii din transportul internaţional de mărfuri, pentru deplasările pe care aceştia le desfăşoară, a reprezentat o constantă în ultimii 25 de ani în România şi niciodată aceste sume nu au fost reîncadrate din punct de vedere fiscal ori supuse impozitelor, aceste sume reprezentând cheltuieli pentru hrană şi neprevăzute, şi nu venituri", se mai arată în comunicat.

De asemenea, UNTRR aminteşte că, în contextul controalelor fiscale efectuate în 2014 la agenţii de muncă temporară, organele de control au recalificat sumele acordate de aceştia cu titlu de diurnă drept venituri de natură salarială, având în vedere specificul acelei situaţii, care nu are legătură cu situaţia transportatorilor şi şoferilor. De aceea, ANAF a făcut o distincţie între situaţia transportatorilor şi cea a agenţilor de muncă temporară:

"În ceea ce priveşte statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România precizăm că activitatea acestuia face obiectul unor reglementări speciale, aprobate prin Legea nr. 223/2007. Reglementări speciale există şi în situaţia personalului navigant maritim, a personalului din domeniul transportului rutier şi feroviar internaţional etc., drepturile acordate acestor categorii de personal nefiind asimilate celor acordate de agenţii de muncă temporară", citează UNTRR, opinând că "nu există niciun motiv legitim pentru care autoritatea fiscală să revină asupra acestei aprecieri corecte".

Şi instanţele judecătoreşti au stabilit, prin hotărâri irevocabile, că, din punctul de vedere al legislaţiei muncii, activitatea şoferilor are natura unei delegări, şi au obligat angajatorii la plata sumelor cuvenite cu titlu de diurnă, recunoscând astfel acordarea acesteia şi pentru şoferi în aceleaşi condiţii ca pentru orice altă categorie de angajaţi, punctează transportatorii.

"Rezultă, deci, că reîncadrarea sumelor plătite cu titlu de diurnă ca venituri salariale, cu consecinţele fiscale corespunzătoare, contrazice actele normative şi punctele de vedere anterioare ale Guvernului României şi ANAF, nu ţine seama de practica instanţelor judecătoreşti dar, mai ales, încalcă principiile stabilităţii raporturilor juridice şi al încrederii legitime, principii dezvoltate în jurisprudenţa instanţelor europene. Chiar Codul Fiscal în vigoare transpune aceste principii ale stabilităţii în art. 3 prin principiul certitudinii impozitării care presupune, printre altele, ca < termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale" şi principiul "eficienţei impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore >. Schimbarea practicii din ultimii 25 de ani prin nişte simple controale ale ANAF cu consecinţa creşterii semnificative a poverii fiscale asupra unui număr de peste 30.000 de societăţi şi a unui număr de peste 350.000 de angajaţi dintr-un întreg sector de activitate determină falimentul, contrazicând flagrant principiile enumerate mai sus şi nu reprezintă un mod responsabil de a face administraţie publică", acuză UNTRR.

Uniunea încheie, exprimându-şi convingerea că "a continua practica impozitării diurnelor şoferilor reprezintă un abuz care ar îndreptăţi societăţile şi persoanele fizice afectate să conteste eventuale măsuri de impozitare în faţa instanţelor naţionale, dar şi a celor internaţionale pe baza Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului, precum şi la proteste organizate în toată ţara, având în vedere riscul transportatorilor de a se afla în imposibilitate să mai continue activitatea şi, pe cale de consecinţă, dispariţia a sute de mii de locuri de muncă, a mii de agenţi economici şi a unor sume impresionante din economie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb