Transportatorii pierd de milioane de euro din cauza îngheţului Dunării

C.P.
Internaţional / 12 februarie 2012

Transportatorii pierd de milioane de euro din cauza îngheţului Dunării

Transportatorii europeni spun că pierd milioane de euro din cauza faptului că o porţiune lungă a Dunării - una din căile fluviale principale din Europa - este blocată în cea mai lungă perioadă de îngheţ cunoscută până acum, informează sâmbătă Associated Press, potrivit Agerpres. Vineri, îngheţul a oprit transportul pe o porţiune de 700 kilometri în porţiunea românească a Dunării, a declarat un oficial din Ministerul român al Transporturilor pentru Associated Press, vorbind sub condiţia anonimatului. Fluviul formează graniţa dintre România şi Bulgaria iar şase treceri fluviale au fost, de asemenea, închise din cauza gheţii. În amonte, fluviul este îngheţat în porţiuni riverane capitalei sârbe Belgrad.

Costache Constantin, managerul companiei de transport ""Europolis Shipping & Trading"", a supravegheat situaţia dintr-un birou aflat în portul Constanţa de la Marea Neagră. El a spus că nu a văzut niciodată un astfel de îngheţ pe Dunăre, de când a început să lucreze în acest domeniu, în 1981.

""Acest lucru ne costă milioane de euro. Transportul de materii prime, cărbune, minerale, cereale, toate sunt afectate, la fel materialele de construcţii", a declarat el telefonic pentru AP.

"Funcţionăm. Chiar dacă există îngheţul, lucrăm", a declarat de la Constanţa, Viorel Panait, manager al ""Convex SA"", o companie de servicii portuare implicată în transportul de minereu de fier, cărbune şi bauxită. El a precizat că firma a căutat căi de a eluda marele îngheţ. El a spus că 2.000 de tone de minereu de fier au fost încărcate zilnic în camioane, a fost folosit antigel pentru a împiedica îngheţarea mineralelor, iar cărbunele a fost transportat cu trenul.

Nu există cifre oficiale disponibile privind afacerile legate de transportul fluvial din România, dar Panait, care a lucrat în domeniu începând din 1981 şi este unul din agenţii de transport ai ţării cei mai experimentaţi, a estimat că cifra de afaceri anuală este de aproximativ 1 miliard de euro (1,32 miliarde dolari), pe baza unui volum de 20-30 de milioane de tone de marfă expediată pe căi navigabile româneşti.

Cu toate acestea, transportatorii s-au plâns că autorităţile nu au făcut suficient pentru a uşura situaţia.

"Oamenii încearcă să spargă gheaţa ei înşişi. Când ai fluxuri de gheaţă care sunt de 5 până la 7 metri grosime, ai nevoie de coordonare pentru deblocare", a spus Constantin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb