Trei directori ai RADET, trimişi în judecată de DNA

F.A.
Anticorupţie / 25 septembrie 2013

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei directori din cadrul RADET, informează un comunicat de presă.

Astfel, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a următorilor:

- Ion Voicu, director general şi director general adjunct RADET (funcţii ocupate consecutiv la data comiterii faptelor) în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată,

- Ovidiu Daniel Gărduş, director al Direcţiei exploatare şi mentenanţă la RADET (la data comiterii faptelor) în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată,

- Dan Mavrodin, director economic şi comercial în cadrul RADET (la data comiterii faptelor), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, în formă continuată şi complicitate la luare de mită, în formă continuată.

Potrivit comunicatului DNA, în cursul lunii februarie 2013, Voicu Ion, director general al RADET şi Mavrodin Dan, director economic, au pretins de la un denunţător, reprezentant al unei societăţi comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET Bucureşti o datora societăţii respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăţilor aferente materialelor livrate de către această societate. În perioada februarie-martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranşe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remişi lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion.

De asemenea, la data de 25 februarie 2013, Gărduş Ovidiu Daniel a primit de la reprezentantul aceleiaşi societăţi comerciale suma de 5.000 lei, ca urmare a unei pretinderi anterioare, în scopul de a nu exercita unele atribuţii de serviciu ce ar fi avut consecinţe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET Bucureşti cu respectiva societate, potrivit sursei citate. La data de 22 ianuarie 2013, Gărduş Ovidiu Daniel a mai primit o altă sumă, de 50.000 lei, prin intermediul aceleiaşi persoane, de la reprezentantul altei societăţi comerciale care avea contracte cu RADET Bucureşti, după ce, anterior condi?ionase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani. În acelaşi scop, al derulării în bune condiţii a contractului, inculpatul Gărduş Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăţi comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care inculpatul împreună cu alte persoane intenţionau să o facă în luna aprilie 2013. Deşi cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza iniţierii prezentei anchete penale.

"La începutul lunii februarie 2013, Mavrodin Dan a pretins şi a primit, de la un alt denunţător, administrator al unei alte societăţi comerciale, suma de 43.000 lei, pentru a dispune efectuarea unor plăţi restante pe care RADET le datora societăţii administrate de denunţător, în baza unui contract de lucrări", se mai arată în comunicat.

În vederea confiscării, în cauză s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asigurător, asupra unor sume de bani aparţinând celor trei inculpaţi, până la concurenţa sumei reprezentând obiectul infracţiunii de luare de mită.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalului Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb