Trei morţi şi cinci răniţi, după ce un microbuz s-a răsturnat în Dâmboviţa

C.R.
Miscellanea / 14 august 2017

Trei morţi şi cinci răniţi, după ce un microbuz s-a răsturnat în Dâmboviţa

Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite azi dimineaţă, după ce un microbuz s-a răsturnat în Dâmboviţa. ISU Bucureşti-Ilfov a transmis că accidentul a avut loc în jurul orei 04:00 la intersecţia Splaiului Dudescu cu Şoseaua de Centură, potrivit News.ro.

În autoturism se aflau nouă persoane: şase au reuşit să iasă singure până la sosirea pompierilor, iar alte trei au fost extrase de scafandri. Două persoane au fost găsite încarcerate, iar o altă persoană a fost găsită la aproximativ 50 de metri de vehicul.

Cele trei persoane găsite în apă şi în microbuz au fost declarate decedate. Cinci victime au fost transportate la spital de ambulanţele SMURD: trei la Spitalul "Bagdasar Arseni", una la Spitalul Sf. Pantelimon şi o persoană la Spitalul Sf. Ioan.

Conform primelor cercetări, şoferul microbuzului ar fi pierdut controlul volanului când a vrut să vireze la stânga dinspre splaiul Dâmboviţei către autostrada A2. La intervenţie au participat şase ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, o autoscară, un echipaj de scafandri şi unul de salvatori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb