Trei unităţi spitaliceşti propuse pentru comasare, în judeţul Timiş

C.P.
Companii #Sănătate / 12 martie 2011

În judeţul Timiş, Ministerului Sănătăţii propune un număr de trei unităţi spitaliceşti pentru comasare, iar alte două pentru reprofilare în cămine de bătrâni.

Astfel, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie şi Spitalul de Pneumoftiziologie din Timişoara urmează a fi transformate în secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara, iar Spitalul de Psihiatrie din Jebel va funcţiona în continuare în cadrul spitalului cu acelaşi profil din Gătaia, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

"Strategia noastră este de a realiza, în cele şase centre universitare tradiţionale din ţară, spitale judeţene de urgenţă care să poată fi clasificate ca unităţi de categoria I. În momentul de faţă, Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara şi lipsesc 4 specialităţi din cele 18 care sunt cuprinse în normele privind clasificarea spitalelor", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila intr- o conferinţă de presă susţinută în Timişoara.

"Noi nu putem impune nimănui cu forţa să comaseze sau să închidă spitale. Unităţile sanitare aflate pe lista Ministerului Sănătăţii au ajuns acolo în urma efectuării unor analize atente de către specialişti în domeniu. Însă, fiind vorba în mare parte de unităţi descentralizate, noi nu putem decât să propunem autorităţilor locale punerea în aplicare a măsurilor în cauză. De exemplu, la Timişoara am convenit cu primarul Ciuhandu, ca integrarea Spitalului de Obstetrică Ginecologie în structura Spitalului Judeţean este un lucru indicat, însă în cazul Spitalului de Pneumoftiziologie am înţeles că va trebui analizată din nou situaţia. Modificări pe această listă s-au efectuat deja şi se vor mai efectua acolo, unde este cazul", a explicat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a atras atenţia asupra faptului că a avea un spital de prima categorie la Timişoara este foarte important din două puncte de vedere: se schimbă criteriile de finanţare, astfel pacienţii vor avea acces la servicii îmbunătăţite şi complexe, al doilea motiv este faptul că recent a fost adoptat de către Uniunea Europeană actul normativ privind asistenţa transfrontalieră.

"În urma acestui act normativ european, spitalele din vestul ţării sunt în pericol de a-şi pierde pacienţii pentru că asistenţa transfrontalieră presupune ca orice cetăţean din UE are dreptul la tratament în orice ţară europeană. Dacă nu luăm urgent măsuri de îmbunătăţire a sistemului spitalicesc din România, intrarea în vigoare a acestei directive ne va prinde total nepregătiţi. Există un pericol real ca cetăţenii din această zonă să plece în Ungaria pentru servicii medicale pe banii statului român, ajungându-se astfel în situaţia ca banii din sistemul sanitar autohton să fie şi mai puţini", a spus ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Ministrul a explicat că acesta este unul dintre motivele pentru care Ministerul Sănătăţii va continua investiţiile în judeţul Timiş, această regiune fiind o prioritate.

"Anul trecut am investit în judeţul Timiş suma totală de 28.275 mii lei în scopul reabilitării unităţilor spitaliceşti, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală a unităţilor sanitare din judeţ. În 2011, vom continua investiţiile, şi, în acest sens, s-a alocat deja suma de 12.900 mii lei. Ministerul Sănătăţii va sprijini, în continuare, obiectivele importante din judeţul Timiş", a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb