TRIBUNALUL BUCUREŞTI: Greva SANITAS este ilegală

S.A.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Sănătate / 3 noiembrie 2016

Greva Sanitas (Sursa foto: captură Youtube)

Greva Sanitas (Sursa foto: captură Youtube)

Tribunalul Bucureşti a stabilit, în această după-amiază, că greva Federaţiei SANITAS este ilegală şi a dispus încetarea acestei forme de protest, informează un comunicat al Ministerului Sănătăţii.

Decizia instanţei vine după ce Ministerul Sănătăţii a sesizat, luni, judecătorii privind "modul nelegal" în care a fost organizat protestul.

"Federaţia SANITAS a fost atenţionată în repetate rânduri că demersul sindical nu îndeplineşte condiţiile legale pentru declanşarea conflictului de muncă", precizează Ministerul Sănătăţii.

Instituţia reaminteşte că acte normative în vigoare stabilesc condiţiile clare în care poate fi declanşat un conflict de muncă şi în care pot fi solicitate majorări salariale. Potrivit comunicatului, solicitările SANITAS care ar fi dus la majorări salariale pentru anumite categorii de personal încalcă Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, iar declanşarea conflictului de muncă s-a făcut fără respectarea procedurilor stabilite de Legea privind dialogul social nr. 62/2011.

Ministerul precizează: "Astfel, art. 17 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, prevede că «nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care să conducă la creşterea cheltuielilor de personal». Totodată, Ministerul Muncii a comunicat Federaţiei SANITAS că, potrivit Legii dialogului social nr. 62/2011, nu poate declanşa conflictul colectiv de muncă deoarece există un contract colectiv de muncă (CCM) încheiat şi înregistrat legal la nivelul sectorului de activitate «Sănătate. Activităţi Sanitar - Veterinare». Valabilitatea contractului este până la 31.12.2016 şi, potrivit legii, pe durata existenţei unui CCM, angajaţii nu pot declanşa un conflict colectiv de muncă".

De asemenea, Legea 62/2011 mai prevede că nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ.

Ministerul menţionează că, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanşa în trei situaţii clare, Federaţia SANITAS nefiind în niciuna dintre acestea: angajatorul sau organizaţia patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat, angajatorul/organizaţia patronală nu acceptă revendicările salariaţilor (în procesul negocierii contractului colectiv), sau în cazul în care părţile nu ajung la o înţelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor.

Ministerul Sănătăţii mai arată: "Prin urmare, nicio revendicare a Federaţiei SANITAS, respectiv modificarea OUG 43/2016 şi a OUG 20/2016, nu putea face obiectul declanşării unui conflict colectiv de muncă. De asemenea, atrage atenţia că o grevă se poate declanşa, conform Legii 62/2011, numai după înregistrarea conflictului de muncă la Ministerul Muncii şi după parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de lege, respectiv declanşarea conflictului colectiv de muncă şi parcurgerea etapei de conciliere".

Decizia de astăzi a instanţei poate fi atacată cu recurs.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb