TRILIOANELE DIN REZERVELE ŢĂRILOR EMERGENTE NU SUNT SUFICIENTE PENTRU ACTUALUL RĂZBOI VALUTAR Speranţele Indiei se evaporă odată cu banii ieftini

India a sărit din lacul Imperiului Britanic în puţul socialismului la obţinerea independenţei în 1947. De atunci, o castă politică închisă nu a fost capabilă să îndrume ţara pe calea dezvoltării sustenabile.

Jim O'Neill a inclus India în acronimul BRIC într-o analiză Goldman Sachs din 2001, pe fondul speranţelor privind perspectivele de apariţie ale unui nou pol de putere în economia globală.

Speranţele s-au dovedit deşarte pentru cel puţin două dintre aceste ţări. India şi Brazilia dau acum vina pe speculatorii internaţionali, în condiţiile unei reduceri masive a creşterii economice şi a deprecierii accelerate a monedelor naţionale.

Oare cum au crezut că pot îmblânzi fluxurile speculative de capital, dacă reformarea profundă a economiilor a fost uitată? Acum au mai rămas doar intervenţiile valutare, dar aceste "instrumente" de stabilizare economică şi a fluxurilor de capital au un istoric teribil al eficienţei.

"Pieţele emergente planifică o intervenţie coordonată pe pieţele valutare internaţionale", arăta o ştire Reuters de la sfârşitul săptămânii trecute. Agenţia de ştiri îl citează pe Dipak Dasgupta, consilier principal în cadrul ministerului de finanţe al guvernului indian, care a declarat că "speculaţiile destabilizează economia mondială".

Dasgupta estimează că rezervele valutare ale unei astfel de coaliţii ar fi de circa 6 trilioane de dolari şi este convins că "nu există nicio forţă care să oprească impactul, odată ce va fi hotărâtă intervenţia".

Bravada declaraţiilor nu poate, din păcate, să ţină locul politicilor economice coerente, în condiţiile în care datele din presa internaţională arată că volumul zilnic al tranzacţiilor de pe piaţa valutară internaţională a depăşit 5 trilioane de dolari.

După cum scrie Reuters, convertibilitatea rupiei este limitată, ceea ce face, teoretic, imposibile speculaţiile directe pe piaţa internă. Dar pe pieţele internaţionale s-au găsit "soluţii". Singapore este principalul centru unde se tranzacţionează contracte forward fără livrare (n.a. non-deliverable forward) având ca suport rupia.

Aceste contracte sunt pe termen scurt, iar profitul sau pierderea se calculează ca diferenţă între cursul de schimb specificat în contract şi rata spot de la finalizarea contractului, diferenţă aplicată unei sume specificate în contract.

Dar sunt speculatorii singurii vinovaţi? În cadrul unei întâlniri la nivel înalt din 2009, Brazilia, Rusia, India şi China au făcut un apel la reformarea sistemului valutar internaţional, pentru a-l face mai "diversificat, stabil şi predictibil", după cum scria Reuters.

Bineînţeles că, la celălalt capăt al firului, nu a fost nimeni care să preia apelul. "Sistemul valutar internaţional actual este un produs al trecutului", a declarat în 2011 Hu Jintao, la acea vreme secretar general al Partidului Comunist din China.

De atunci, China a luat mai multe măsuri pentru reducerea rolului dolarului în relaţiile cu principalii săi parteneri comerciali şi continuă să-şi crească accelerat rezervele de aur.

Chiar dacă vor răspunde la apelul Indiei, autorităţile de la Beijing ştiu că acţiunea nu poate avea decât un caracter simbolic şi temporar. De ce? Pentru că vinderea rezervelor valutare pentru stabilizarea propriilor monede este o măsură caracteristică actualului cadru valutar internaţional, profund defavorabil economiilor emergente.

În plus, efectul va fi exact contrar celui aşteptat. "Dacă ar face acest lucru, economiile emergente ar trebui să vândă obligaţiuni guvernamentale americane şi europene, acţiune care ar conduce la o nouă creştere a randamentelor. Tocmai această creştere a declanşat procesul deprecierii monedelor emergente", a declarat analistul Ian Stannard, de la Morgan Stanley, pentru cotidianul britanic The Telegraph.

Acesta poate să fie motivul reticenţei Braziliei de a participa la o astfel de acţiune concertată. Oficiali ai Băncii Braziliei au declarat pentru Reuters că "în prezent nu participă la nicio planificare a intervenţiei coordonate pe pieţele valutare internaţionale."

"Este incertă utilitatea unei intervenţii de acest gen, mai ales dacă problema reală este epuizarea actualelor modele de creştere, pe fondul unei explozii a bulei creditării", a scris şi Ambrose Evans-Pritchard în The Telegraph.

Datele oficiale de la Banca Indiei par să confirme ipoteza epuizării modelelor de creştere adoptate de către majoritatea economiilor emergente. Volumul creditului a crescut exponenţial după 2005, în paralel cu o creştere similară a deficitului contului curent (vezi grafice).

În 2013 creditul s-a plafonat, iar rezervele valutare şi-au accentuat tendinţa negativă, ajungând la 277 de miliarde de dolari în august 2013, de la un maxim istoric de peste 320 de miliarde în octombrie 2011.

Într-un interviu acordat recent revistei germane Der Spiegel, Jayati Ghosh, profesor la Universitatea Jawaharlal Nehru şi consilier al guvernului indian, a identificat concis şi clar adevăratele cauze ale problemelor Indiei. Ea a avertizat că dezechilibrele economice ale Indiei pot conduce curând la haos şi creşterea violenţei dacă nu se iau măsuri imediate, deoarece cauzele sunt interne.

Gosh a caracterizat deficitul de cont curent al ţării sale drept uriaş, finanţarea acestuia realizându-se prin fluxurile speculative de capital. "Guvernul nostru nu poate să arunce pur şi simplu vina căderii rupiei pe factorii externi, cum ar fi Bernanke", a mai declarat Jayati Ghosh. Acum aceste fluxuri par să cunoască doar sensul unic spre ieşire, cu efecte dezastruoase asupra monedei naţionale.

În opinia profesorului Ghosh, miracolul economic al Indiei nu a fost decât o explozie a consumului pe datorie, finanţările venind de la fluxurile de capital pe termen scurt. "Cei care au profitat cel mai mult au fost companiile din construcţii şi sectorul imobiliar, locurile noi de muncă au lipsit, iar prăpastia dintre bogaţi şi săraci s-a adâncit", a mai precizat Jayati Ghosh pentru Der Spiegel.

Ea a amintit şi de faptul că India, spre deosebire de China, nu îşi datorează "miracolul" economic producţiei industriale de masă, pe fondul încrederii larg răspândite privind posibilitatea saltului direct, peste indus­trializare, către o economie a serviciilor.

Responsabilitatea pentru situaţia actuală a Indiei este plasată în braţele autorităţilor şi de către Kenneth Rogoff, profesor la Universitatea Harvard. "Doar ce s-a întâmplat până acum ne arată cât de vulnerabile sunt aceste ţări (n.a. emergente), în special Brazilia şi India, unde ar fi generos să spunem doar că reformele politice s-au oprit", a declarat Rogoff pentru Financial Times. "Ironia acestei panici este aceea că ţări ca India încă nici nu au văzut un şoc prea mare", a continuat profesorul american.

Se pare, însă, că adevăratul şoc este iminent, deoarece "politicile fis­cale populiste s-au întors să bântuie India", conform analiştilor de la Societe Generale, în condiţiile în care "subvenţiile pentru alimente şi combustibili înghit cea mai mare parte a bugetului".

Acesta este contextul în care Raghuram Rajan, profesor la Universitatea Chicago şi fost economist şef al FMI, vine la conducerea băncii centrale a Indiei. Speranţele sunt mari, mai ales că Rajan i-a avertizat pe bancherii centrali, la simpozionul de la Jackson Hole din 2005, cu privire la apropierea crizei financiare. Dar este suficientă buna cunoaştere a cauzelor crizei cu care se confruntă India, dacă apelurile băncii centrale nu sunt auzite de guvern?

Este greu să îţi păs­trezi optimismul în faţa "misiunii imposibile" cu care se confruntă Raghuram Rajan, în special pe fondul zecilor de ani irosiţi de mirajul socialis­mului.

În locul angajării într-o bătălie valutară fără şanse de izbândă, poate că India va avea parte de o terapie de şoc monetară care să forţeze mâna politicienilor, deoarece timpul este scurt, iar haosul nu mai are răbdare.