Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale - Transgaz a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un profit net de 236,605 milioane lei, în scădere cu 26% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor furnizate marţi Bursei de Valori Bucureşti, informează Agerpres.
O scădere similară s-a înregistrat şi în cazul profitului brut, care s-a situat la 282,655 milioane lei.
Cheltuielile pentru investiţii realizate în primele trei luni din 2018 au fost de 23,712 milioane lei, fiind puse în funcţiune, în perioada menţionată, investiţii în valoare de 13,847 milioane lei
La 31 martie 2018 volumul creanţelor restante a fost de 299,959 milioane lei, cu 50,333 milioane lei mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (350,292 milioane lei).
Pe de altă parte, la finele lunii martie, Transgaz a vărsat la bugetul de stat suma de 118,008 milioane lei, din care 50,669 milioane lei taxa pe valoarea adăugată, 41,99 milioane lei redevenţa petrolieră, 14,050 milioane lei impozit pe monopolul natural, 7,713 milioane lei impozit pe venituri din salarii, 1,874 milioane lei accize, 1,525 milioane lei impozit pe profit, 187.000 lei impozit pe dividende. De asemenea s-a achitat bugetelor locale, fondurilor speciale şi asigurărilor sociale suma de 38,432 milioane lei.