TRIMESTRUL II OMV provizionează eşecul Nabucco, iar producţia scade uşor

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 iulie 2013

OMV provizionează eşecul Nabucco, iar producţia scade uşor

OMV Austria, acţionarul majoritar al Petrom, a anunţat, ieri, o scădere uşoară de circa 2% a producţiei de petrol şi gaze în trimestrul al doilea faţă de trimestrul I. Compania şi-a mai constituit şi un provizion de 55 milioane euro pentru eşecul Nabucco, proiect care a pierdut licitaţia organizată de consorţiul Shah Deniz.

Producţia OMV din trimestrul II a coborât la 297.000 barili echivalent petrol (BEP) pe zi, se arată într-un raport publicat pe site-ul OMV.

Şi preţurile medii ale ţiţeiului bret şi ural şi-au continuat declinul în trimestrul II al acestui an, scăderea (circa 8-9% faţă de primul trimestru) fiind compensată parţial de aprecierea dolarului în raport cu euro.

Declinul producţiei OMV a fost stopat de creşterea producţiei la nivelul grupului Petrom (de la 183.000 barili pe zi în primul trimestru la 184.000 bep pe zi în trimestrul II) şi de cea din Noua Zeelandă. Vânzările de gaze ale OMV au scăzut cu 5%, la 85,02 TWh, în trimestrul al doilea raportat la perioada corespunzătoare a anului trecut. Faţă de primul trimestru al anului, vânzările s-au diminuat cu 37%. Activităţile de trading reprezintă 66% din vânzările de gaze în perioada analizată.

Vânzările de gaze ale Petrom s-au majorat cu 3% în perioada analizată, la 11,5 TWh, dar marja de profit s-a redus. Faţă de trimestrul I al acestui an, Petrom a vândut cu circa 30% mai puţine gaze. În trimestrul II, Petrom a produs 0,23 Twh în centrala electrică de la Brazi.

Marja indicativă a operaţiunilor de rafinare de produse petroliere la nivelul grupului OMV a scăzut la 2,48 dolari pe baril în trimestrul II, faţă de 3,01 dolari în trimestrul I al acestui an, respectiv faţă de 4,15 dolari în trimestrul II 2012. Rata de utilizare a rafinăriilor a crescut însă la 94%, de la 87% în primul trimestru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb