Trump a discutat sâmbătă cu Vladimir Putin

S.A.
Internaţional / 29 ianuarie 2017

Donald Trump (Sursa foto: Facebook)

Donald Trump (Sursa foto: Facebook)

Preşedintele american a mai avut convorbiri cu Merkel, Hollande şi premierul japonez

Preşedintele american Donald Trump a purtat sâmbătă convorbiri telefonice cu omologul său rus, Vladimir Putin, cu cancelarul german Angela Merkel, cu preşedintele francez Francois Hollande şi cu premierii Japoniei şi Australiei, conform unei agende anunţate dinainte de Casa Albă, informează Agerpres.

Potrivit unor declaraţii ale Kremlinului, citate de Reuters şi DPA, Trump şi Putin au fost de acord că Statele Unite şi Rusia trebuie să îşi coordoneze acţiunile împotriva Statului Islamic (ISIS), cu scopul de a înfrânge această organizaţie şi "alte grupuri teroriste din Siria".

Cei doi lideri şi-au exprimat dorinţa de a dezvolta relaţiile bilaterale "pe o bază constructivă, de la egal la egal şi în reciproc avantajoasă". Alte subiecte abordate au fost dosarul nuclear iranian, Ucraina, conflictul israeliano-palestinian, peninsula coreeană şi relaţiile comerciale.

Trump şi Putin au convenit să păstreze contactul în mod regulat, dar Reuters remarcă absenţa din comunicatul Kremlinului a oricărei menţiuni a unei relaxări a sancţiunilor împotriva Rusiei.

Agenţia EFE preia un anunţ al Casei Albe: preşedintele american a acceptat invitaţia Angelei Merkel de a participa la summit-ul G-20 de la Hamburg, în iulie. Din convorbirea celor doi, AFP menţionează şi precizarea administraţiei prezidenţiale a SUA, potrivit căreia Trump şi Merkel au subliniat "importanţa fundamentală a NATO în cadrul unei relaţii transatlantice mai largi şi rolul său în asigurarea păcii şi stabilităţii" comunităţii Atlanticului de Nord. Aceeaşi sursă anunţă că preşedintele urmează să fie în curând gazda cancelarului, la Washington.

Sancţiunile internaţionale împotriva Rusiei, după anexarea Crimeei, pot fi ridicate doar după implementarea acordurilor de la Minsk, a afirmat în convorbirea cu Donald Trump preşedintele Franţei, Francois Hollande. Acesta a mai susţinut, potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, citat de EFE, că protecţionismul este "un răspuns fără ieşire" la incertitudinile şi instabilitatea pe plan mondial. Hollande a subliniat şi necesitatea "de a se respecta strict şi de a se aplica integral" acordul nuclear cu Iranul, dar a recunoscut că este nevoie de "vigilenţă" faţă de atitudinea Teheranului în regiune.

În ceea ce priveşte declaraţiile lui Trump în favoarea dezmembrării Uniunii Europene, Hollande şi-a reafirmat intenţia de a întări construcţia europeană în toate aspectele, inclusiv apărarea. El a susţinut însă şi "caracterul indispensabil al NATO".

În convorbirea cu premierul japonez Shinzo Abe, preşedintele american şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea Japoniei, se arată într-un comunicat al Casei Albe. Cei doi au convenit să se consulte cu privire la ameninţările Coreei de Nord. Purtătorul de cuvânt al administraţiei prezidenţiale americane a anuţat, într-un mesaj pe Twitter, că Trump l-a invitat pe Abe la Casa Albă, pe 10 februarie. Prim-ministrul Japoniei a fost primul şef de guvern cu care s-a întâlnit Trump după alegerea sa, în noiembrie anul trecut, reaminteşte Reuters.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb