Administraţia Trump reinstituie toate sancţiunile împotriva Iranului, suspendate prin acordul nuclear din 2015, scrie BBC. Casa Albă a comunicat ieri că acestea sunt "cele mai dure sancţiuni impuse vreodată Iranului" şi că au ca ţintă sectorul energetic, precum şi sectoarele transporturilor şi bancare.
Măsura va intra în vigoare din 5 noiembrie, arată News.ro.
Totuşi, opt ţări nu vor fi penalizate de SUA dacă vor continua să importe petrol din Iran. "Sancţiunile vin", a scris preşedintele american, Donald Trump, pe Twitter după anunţul de ieri.
SUA a reimpus sancţiunile gradual după ce s-a retras din acordul nuclear semnat în 2015 cu Iranul, dar analiştii susţin că această mişcare este cea mai importantă pentru că vizează cele mai importante sectoare ale economiei iraniene.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului a declarat că Iranul nu este îngrijorat de aceste măsuri.
Conform acordului din 2015, Iranul şi-a limitat activităţile nucleare la schimb cu ridicarea sancţiunilor.
Barack Obama, fostul preşedinte american, a argumentat că acordul va opri Iranul din a-şi dezvolta armele nucleare.
Din acordul din 2015 mai fac parte Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi China, ele respectând în continuare tratatul şi informând că vor crea o nouă metodă de plată pentru a continua comerţul cu Iranul şi să evite sancţiunile Statelor Unite.
Trump argumentează că termenii acordului sunt inacceptabili şi că nu a oprit Iranul din a-şi dezvolta un program nuclear şi să intervină în ţările vecine, precum Siria sau Yemen. Iranul l-a acuzat pe Trump că a creat un "război psihologic".
Pe lista de sancţiuni vor fi trecute numele a peste 700 de persoane fizice, entităţi, vase şi aeronave inclusiv bănci importante, exportatori de petrol şi companii de transport.