Preşedintele american Donald Trump îl acuză pe predecesorul său, Barack Obama, că nu a făcut nimic cu privire la un presupus amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale, reproţându-i modul în care a gestionat informaţii secrete referitoare la acest lucru, relatează DPA.
"Tocmai am auzit astăzi pentru prima oară că Obama ştia despre Rusia cu mult înainte de alegeri şi nu a făcut nimic cu privire la asta", declară Trump într-un interviu pentru Fox News care urmează să fie difuzat duminică, se arată în sursă.
"CIA i-a dat informaţii despre Rusia cu mult înainte de alegeri... Dacă avea informaţiile, de ce nu a făcut nimic referitor la asta?", insistă el.
Interviul a fost înregistrat vineri, însă Trump l-a atacat pe Obama în mai multe rânduri, săptămâna aceasta, pe acest subiect, inclusiv într-o serie de mesaje pe care le-a postat pe Twitter.
The Washington Post (WP) a dezvăluit că Obama a primit informaţii de la CIA potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin le-a ordonat unor agenţi ruşi să acţioneze în vederea înfrângerii democratei Hillary Clinton şi alegerii miliardarului american.
Ziarul scrie că au avut loc luni de deliberări despre modul de a răspunde acţiunilor Moscovei, inclusiv despre planuri în vederea plasării unor arme cibernetice în infrastructura rusă care să fie folosite în cazul unei escaladări. Până la urmă Obama a impus unele sancţiuni şi a expulzat mai mulţi diplomaţi ruşi, în decembrie, potrivit sursei citate.
"Odată ce administraţia Obama a fost informată înainte de alegerile din 2016 că Rusia se amesteca, de ce n-a acţionat? Concentraţi-vă pe ei, nu pe T!", a îndemnat Trump într-un mesaj postat pe Twitter sâmbătă seara.
"Un oficial din administraţia Obama a spus că ei s-au «sufocat (de emoţie)» (atunci) când a venit vorba să acţioneze împotriva amestecului rus în alegeri", a adăugat el. "Nu voiau să-i facă rău lui Hillary?", sugerează Trump.
Conform sursei, un oficial din cadrul administraţiei Obama a declarat pentru WP că "este cel mai greu lucru de apărat în întreaga mea carieră în Guvern. Cred că parcă ne sufocam".
Un presupus amestec rus în alegerile americane se află în centrul unei anchete americane, în curs, care se concentrează şi asupra unei eventuale complicităţi între echipa de campanie a lui Trump şi oficiali ruşi.
Trump prezintă cu regularitate această anchetă şi atenţia care i se acordă Rusiei drept o strategie a democraţilor. "Totul este o mare escrocherie democrată şi o scuză pentru că au pierdut alegerile", a scris el joi pe Twitter.