Activişti sirieni din opoziţie au acuzat forţele preşedintelui Bashar al-Assad că au ucis zeci de oameni într-un oraş aflat în apropierea capitalei, pe care armata tocmai îl recucerise de la rebeli, informează Reuters.
Peste 200 de cadavre au fost găsite în case şi subsoluri în jurul oraşului Daraya, la sud-vest de Damasc, potrivit activiştilor, care au precizat că cei mai mulţi au fost ucişi de către trupe în raiduri realizate din casă în casă.