TRUSTUL LUI VOICULESCU - "TOO BIG TO FAIL" Generaţia Facebook protestează împotriva declaraţiei lui Iohannis

A.S.
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 18 februarie 2016

Generaţia Facebook protestează împotriva declaraţiei lui Iohannis

Actualizare 22:26 Scrisoare deschisă pentru politicieni din partea funcţionarilor ANAF: "Modificaţi legile în favoarea contribuabililor de bună-credinţă"

Funcţionarii publici sunt nemulţumiţi de intervenţia politicienilor şi critică lipsa responsabilităţii politicienilor de prim-rang cu privire la modul în care ANAF a fost criticat în scandalul evacuării Antenelor, anunţă Digi24.ro.

Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui şi premierului, ei cer modificarea legilor, pentru a nu mai lăsa loc de interpretări. Aceştia susţin că, zilnic, funcţionarii care se ocupă de cazurile de executare silită sunt supuşi la jigniri şi, uneori, la violenţe fizice.

Scrisoarea deschisă a SNFP:

"Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici - SNFP critică lipsa asumării responsabilităţii oamenilor politici de prim rang, faţă de legile strâmbe şi nedrepte pe care funcţionarii publici din cadrul ANAF trebuie să le aplice. Ne surprinde să constatăm că se confundă aplicarea legii - bună sau rea, acceptată sau nu de contribuabili - cu calitatea actelor normative emise de Parlament şi Guvern.

Stimate Domnule Preşedinte al României, stimate domnule Prim-Ministru, dacă doriţi un stat de drept, modificaţi legile în favoarea contribuabililor de bună-credinţă şi daţi-ne posibilitatea, prin intermediul lor, să ne luptăm cu cei de rea-credinţă, protejaţi-ne prin statute speciale, în faţa acestora, pentru a putea colecta mai eficient taxele şi impozitele atât de necesare finanţării domeniilor de interes naţional, precum sănătătea şi învăţământului şi, de ce nu, pentru a fi şi noi, funcţionarii publici, apreciaţi de comunitate.

Este uşor să vă ascundeţi în spatele funcţionarilor publici, dând vina pe ei atunci când un contribuabil precum un post de televiziune important, cu impact în conservarea sau ştirbirea imaginii dumneavoastră, precum Antena 3, critică nedreptatea pe care o lege aprobată şi promulgată de domniile voastre o creează, dar, mai greu este să spuneţi că legea este proastă şi că dumneavoastră, prin aparatul guvernamental, obligaţi funcţionarii, în spatele cărora ieri v-aţi ascuns, să o aplice.

Zilnic, funcţionarii publici, angajaţi ai ANAF, în exercitarea atribuţiilor de executare silită se confruntă cu situaţii similare, sau poate chiar mai grave, generate de aplicarea legilor strâmbe, neprietenoase şi greu de implementat. Injuriile, jignirile şi uneori violenţa fizică sunt mereu prezente în activitatea curentă a funcţionarilor publici cu atribuţii în impunerea autorităţii de stat.

Stimaţi şi distinşi domni, promovaţi şi promulgaţi acte normative coerente, care să ducă atât la întărirea statului de drept, cât şi la creşterea încrederii cetăţenilor în instituţiile publice."

(S.A.)

-----------

Actualizare 20:44 Iohannis pierdea în această seară peste 20.000 de fani pe pagina sa de Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis a pierdut peste 20.000 de fani pe pagina sa oficială de Facebook, de ieri şi până în această seară, după declaraţia privind ''heirupismul'' ANAF în cazul trustului Intact, potrivit facebrands.ro.

Miercuri la ora 21:30, Iohannis avea peste 1.732.500 de fani, iar în această seară, în jurul orei 20:00, avea 1.709.908.

(S.A.)

------------

Actualizare 18:30 Precizări ANAF: "Patru maşini cu 11 executori fiscali, în 48 de locaţii"

Acţiunea de notificare în vederea evacuării declanşată de ANAF nu a vizat doar Antena 3, ci toate societăţile din clădirile intrate în proprietatea statului după condamnarea lui Voiculescu, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Redăm mai jos precizările ANAF:

"Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ împuternicit conform prevederilor OG nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român, proprietar al imobilelor din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, strada Gîrlei, nr 1B, şi strada Gîrlei nr. 1D, a emis în condiţiile legii notificările de evacuare către persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în imobilele confiscate de instanţă. Măsura a fost luată în vederea punerii în executare a măsurilor dispuse prin Decizia penală nr. 888/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi rămasă definitivă.

În acest sens, luni, 15 februarie, 4 echipe formate din 11 executori fiscali s-au deplasat la adresele respective, pentru identificarea societăţilor comerciale înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu 48 de locaţii (sedii sociale şi puncte de lucru);

- Deplasarea s-a făcut cu cele patru autoturisme, singurele aflate în utilizarea Serviciului executări silite şi cazuri speciale şi a Serviciului valorificare sentinţe penale din DGRFP Bucureşti. Maşinile sunt inscripţionate cu sigla "ANAF" şi cu sintagma "Executări silite";

- În Şoseaua Bucureşti-Ploieşti s-a deplasat, la ora 14.30, un singur echipaj format din 4 executori fiscali, care au solicitat la recepţie prezenţa unei persoane care să aibă calitatea de administrator sau împuternicit. Au fost îndrumaţi la un alt sediu;

- Executorii fiscali au prezentat legitimaţiile de serviciu şi ordinele de deplasare emise individual;

- Au fost legitimate doar 4 persoane, pentru a li se înmâna notificările, conform procedurii. Legitimarea a fost necesară pentru a le fi înscrise datele pe exemplarul al doilea al notificării.

- Au fost înmânate 10 notificări, cu confirmare de primire;

- Pentru 26 de sedii sociale sau puncte de lucru, procedura de notificare nu a fost îndeplinită, pentru că nu a fost găsit niciun reprezentant al societăţii sau reprezentanţii au refuzat primirea notificărilor. În aceste cazuri, notificarea se va face prin poştă cu confirmare de primire;

- Aparatul de fotografiat a fost folosit numai pentru identificarea imobilelor din strada Gîrlei nr. 1D, respectiv din strada Gîrlei nr. 1 B".

------------------------

Actualizare 18:08 Iohannis a pierdut peste 17.000 de like-uri la o zi după declaraţiile despre Intact

Pagina de Facebook a preşedintelui Klaus Iohannis are cu aproximativ 17.000 de fani mai puţin la 24 de ore după declaraţiile sale privind ''heirupismul'' ANAF în cazul Intact, potrivit Facebrands.

Şeful statului avea pe 16 februarie 1.732.555 de fani pe reţeaua de socializare, potrivit sursei citate.

Acesta a încheiat ziua de ieri cu aproximativ 2.200 de susţinători mai puţin, după ce în cursul după-amiezii a criticat abordarea ANAF în cazul Intact.

Astăzi la ora 17:00 preşedintele avea 1.714.902 de fani, cu 17.653 mai puţini decât pe 16 februarie.

(S.A.)

----------

Actualizare 17:53 Suciu, despre reacţia CSM: "Poziţia premierului a fost clară, a sprijinit demersul ANAF"

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a respins acuzaţiile preşedintelui CSM, Mircea Aron, potrivit căruia şi discursul premierului Dacian Cioloş, alături de al altor demnitari, ar fi conţinut aprecieri de natură de a pune sub semnul întrebării decizia justiţiei în cazul Intact, transmit surse din presă.

"Poziţia premierului a fost destul de clară: a sprijinit demersul ANAF, din perspectiva legii. Nici nu are cum să facă altfel. A fost doar o interpretare a modului în care şi-au exercitat activitatea, fără ca prin acest lucru să pună în discuţie condiţiile legale în care s-a produs acest demers", a declarat Dan Suciu.

(S.A.)

-----------

Actualizare 17:26 CSM despre cazul Antena 3: "Mesajele preşedintelui şi premierului pun sub semnul precarităţii o procedură judiciară"

Preşedintele CSM, Mircea Aron, consideră că dezbaterea publică, precum şi mesajele preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Dacian Cioloş în legătură cu punerea în executare de către ANAF a deciziei în dosarul ICA "conţin aprecieri de natură a pune sub semnul precarităţii o procedură judiciară".

Într-un comunicat remis al instituţiei, judecătorul Mircea Aron şi-a exprimat poziţia în legătură cu declaraţiile date de reprezentanţii puterii executive şi legislative cu privire la procedura de evacuare demarată de ANAF.

"Dezbaterea publică, precum şi mesajele publice ale reprezentanţilor puterii executive şi legislative, începând cu preşedintele şi prim-ministrul României, preşedintele Senatului, parlamentari cu vocaţie de formatori de opinie şi importanţi reprezentanţi ai presei scrise şi audiovizuale conţin aprecieri de natură a pune sub semnul precarităţii o procedură judiciară ce se constituie, prin lege, ca parte a procesului penal - şi anume executarea hotărârii judecătoreşti. Astfel de manifestări riscă să exceadă cadrului constituţional în materia înfăptuirii justiţiei în România, prezentând un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia prin deviere de la principiile statului de drept", a afirmat Mircea Aron.

Preşedintele CSM îşi manifestă îngrijorarea faţă de exprimarea publică a unor opinii în cauză, fără a distinge între actul de justiţie propriu-zis şi acţiunile autorităţii publice responsabile cu punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.

"Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii invită reprezentanţii autorităţilor statului, instituţiile de presă şi societatea civilă la o abordare echilibrată, lucidă şi rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de matură asumare a logicii democratice şi a echilibrului puterilor în stat", se arată în comunicatul CSM.

Judecătorul Mircea Aron reaminteşte - "respectând simpatizanţii sau partizanii persoanei executate şi fără a atenta la libertatea de exprimare a oricărei persoane sau a presei" - câteva prevederi ale Constituţiei României: art.1 (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale; (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie; art.16 - Egalitatea în drepturi - (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări; (2) Nimeni nu este mai presus de lege; art.21 - Accesul liber la justiţie - (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime; art.124 - Înfăptuirea justiţiei - (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii; art.129 - Folosirea căilor de atac - Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Preşedintele CSM invită reprezentanţii autorităţilor statului, instituţiile de presă şi societatea civilă la o abordare echilibrată, lucidă şi rezonabilă a dezbaterii publice ca semn de matură asumare a logicii democratice şi a echilibrului puterilor în stat.

(A.L.)

-----------------

Actualizare 16:20 Avocatul Poporului s-a autosesizat în legătură cu evacuarea Antena 1 şi Antena 3

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu "posibila încălcare a art. 30 şi 31 din Constituţia României privind libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie", în cazul notificării ANAF de evacuare a televiziunilor din grupul Intact.

"Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 30 şi art. 31 din Constituţia României, privind libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie. În cadrul demersurilor ce vor fi efectuate de către Avocatul Poporului, se vor avea în vedere, între altele, discuţii cu părţile implicate, solicitarea de informaţii, relaţii şi documente, precum şi examinarea aspectelor constituţionale, legale şi procedurale referitoare la cazul în speţă. Aceste demersuri nu pun în discuţie respectarea hotărârilor judecătoreşti", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Avocatului Poporului.

(S.A.)

-----------

Actualizare 15:48 CNA propune ANAF o întâlnire pentru o informare asupra situaţiei în care se află Antena Group şi Antena 3

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) propune Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) o întâlnire pentru "o informare reciprocă" asupra situaţiei în care se află Antena Group şi Antena 3 şi a "posibilelor implicaţii" ale acesteia.

"După informarea făcută de reprezentanţii Antena Grup şi Antena 3, Consiliul doreşte să îşi exprime preocuparea în legătură cu riscul unei întreruperi a emisiei posturilor aparţinând acestor societăţi, cu posibile consecinţe asupra licenţelor audiovizuale deţinute în prezent. (...) În aceste condiţii, vă propunem o întâlnire pentru informare reciprocă privind situaţia de fapt şi posibilele ei implicaţii", se precizează într-o scrisoare adoptată prin vot, care va fi trimisă Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), citată de Agerpres.

CNA informează ANAF cu privire la o serie de prevederi ale Legii audiovizualului, potrivit cărora: Art. 8 1. Autorităţile publice abilitate asigură la cerere: protecţia jurnaliştilor în cazul în care aceştia sunt supuşi unor presiuni sau ameninţări de natură să împiedice ori să restrângă în mod efectiv libera exercitare a profesiei lor; protecţia sediilor şi a localurilor radiodifuzorilor, în cazul în care acestea sunt supuse unor ameninţări de natură să împiedice sau să afecteze libera desfăşurare a activităţii lor; 2. Protecţia jurnaliştilor şi a sediilor sau a localurilor radiodifuzorilor nu trebuie să devină pretext pentru a împiedica sau a restrânge libera exercitare a profesiunii ori activităţii acestora.

CNA precizează că potrivit articolului 10 din Legea audiovizualului: CNA este autoritate publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale şi autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor legii.

Totodată, la articolul 57, se menţionează că: Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu dacă titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile pentru motive de natură tehnică şi mai mult de 96 de ore pentru orice alte motive imputabile titularului, precizează CNA.

(A.L.)

-------------------

Actualizare 14:28

Pe pagina de Facebook a preşedintelui Klaus Iohannis, lumea este revoltată de declaraţiile făcute de acesta în legătură cu situaţia Antenelor.

Redăm mai jos câteva dintre cele aproximativ 5000 de comentarii negative postate pe pagina de socializare a preşedintelui de oamenii revoltaţi:

"Lucian Desteptatoru: Să vedeţi de acum flueierături, că tot am înţeles că va temeţi de ele... Poate demiterea lui Mihalache va mai scoate de pe topoganul căderii în dizgraţie. E păcat că aţi ales parteneriatul celor care v-au dat în cap şi nu al celor care v-au pus preşedinte."

"Julian Mares: Ruşine! Nu pentru asta v-am votat!"

"Nicu Teodorescu: Domnule Klaus Iohannis. Am stat la coada la Londra 8 ore ca să vă votez. După declaraţia dvs. de astăzi despre Antena 3, aş mai sta la coadă 8 ore ca să NU vă mai votez. Ar trebui să vă fie ruşine, dar m-aş mira".

"Bogdan Budeş: Domnule preşedinte, mi-aţi trădat toată încrederea, toată sinceritatea şi toate speranţele pe care le-am avut în noiembrie 2014. Eram acolo, în Pţa Universităţii, printre cei care cîntau de bucurie. Nu vă cutremură ruşinea pentru declaraţia de azi cînd vă gîndiţi la seara aia? Vă sîcîie vreun pic ruşinea? Cu maximă dezamăgire, un votant înşelat."

"Zlate Ionel: Domnule preşedinte, nu cred că a mai rămas vreun votant de-al dumneavoastră pe care să nu îl fi dezamăgit. Am făcut tot ce mi-a stat în putere să fiţi ales preşedinte şi acum simt că am fost înşelat mişeleşte. A fost de ajuns să vi se arate pisica, (vezi casa pentru care vă judecaţi în prezent) şi imediat aţi schimbat macazul. Domnule preşedinte cu o astfel de atitudine nu veţi figura în nicio carte de istorie, pentru că nu veţi realiza absolut nimic. Poate doar un portofel mai gros."

"Mihail Neamţu: Domnule Preşedinte, comentariul dvs. despre Antena3 putea fi înlocuit cu o declaraţie despre cei trei copii morţi la spitalul "Marie Curie"; recuperarea grabnică a prejudiciului produs de infractorul Dan Voiculescu ar fi putut salva vieţi omeneşti. Zeci de milioane de euro furate de urmaşii Securităţii puteau sprijini sănătatea, educaţia sau armata românilor. "Unlike"."

"Adrian Mihaltianu: Sunteţi o ruşine pentru toţi cei care v-au votat. Astăzi aţi arătat că nu daţi doi lei pe respectarea legii, atunci când interesele de politician v-o dictează. Veţi rămâne în istorie, din păcate, drept un preşedinte chiar mai neînsemnat decât Emil Constantinescu.

Jenant. Dar măcar v-aţi dat arama pe faţă. E bine să ştim exact cât de adâncă este mizeria".

"Sorel Gramada: Domnule Preşedinte, sunt uimit să văd poziţia dumneavoastră în cazul trustului "Intact". Un preşedinte de ţară care incită la nerespectarea legii este ceva mai rar şi se pare că toate speranţele celor care v-au votat au fost deşarte. O bătrână sau o familie cu mulţi copii ar fi evacuată fără probleme într-o situaţie similară. Care e problema? Cei de la Intact au ştiut ce urmează incă din August!!!! Orice om ori instituţie ori societate comercială normală ar fi eliberat clădirile şi s-ar fi mutat într-un alt sediu. Nu le opreşte nimeni emisia , nu le suspendă nimeni licenţa, doar trebuie să se mute şi pot emite cât vor. Oricum ,mi-e ruşine că România vă are preşedinte".

"Tudor Chirilă: Presedintele Klaus Iohannis consideră că recuperarea unui prejudiciu prin punerea în aplicare a unei SENTINŢE JUDECĂTOREŞTI DEFINITIVE e o "banală chestiune administrativă". Preşedintele Iohannis consideră că atunci când trebuie recuperaţi (de mai bine de un an) banii statului, acţiunea ANAF (recuperatorul) este pripită. Când ANAF - care nu a fost în stare să recupereze zecile de milioane de euro devalizaţi în diversele dosare de corupţie - face un pas în acastă direcţie, Preşedintele României afirmă că libertatea de exprimare riscă să fie "suprimată" de o "banală chestiune adiministrativă". Trebuie să fii prost sau angajat Antena 3 încât să nu recunoşti/realizezi că ANAF a procedat absolut legal în chestiunea recuperării, la fel cum trebuie să fii din nou prost încât să nu observi că libertatea de exprimare nu are nicio legătură cu recuperarea unui prejudiciu şi nici licenţa de emisie cu sediul. Între paranteze, mă aştept ca după acest comentariu păpuşile de la televizor să-mi sară la beregată (drogat, beţiv, ipocrit, impostor etc.) semn că libertatea de exprimare e mai vie ca oricând. Revenind, Preşedintele României se amestecă într-un litigiu al unei televiziuni private periclitând şi influenţând acţiunile unei instituţii a statului aflată în subordinea unui guvern pe care pretinde că îl susţine. Cam grav. Pentru că oamenii care l-au făcut pe Iohannis preşedinte au sperat că el va veghea la buna funcţionare a instituţiilor statului. Nu, domnule Iohannis, Barack Obama n-o să facă niciodată o declaraţie de susţinere a CNN în ipoteza în care Ted Turner ar înfunda puşcăria condamnat pentru corupţie. Oare dacă nu mi-aş plăti TVA-ul către ANAF timp de vreo cinci ani şi m-aş afla în faţa unei executări (consecinţă a unei sentinţe judecătoreşti definitive) aş beneficia de susţinerea dumneavoastră pentru această "banală chestiune administrativă"? Domnul Iohannis a făcut astăzi exact ceea ce i-a reproşat lui Băsescu. Amestecul în bunul mers al instituţiilor statului. Singura diferenţă e tabăra. Domnule Iohannis, în ţara noastră există păpuşi şi Păpuşari. Mai există şi gloata care iubeşte circul cu păpuşi, dar nu prea e conştientă de Păpuşar. Pentru că una din legile teatrului este că scena trebuie astfel construită încât gloata să nu poată vedea ce se întâmplă în culise. Preşedintele României are obligaţia de a nu fi nici păpuşă, nici Păpuşar. Oricât de bombastic ar suna, el are obligaţia de a fi om. Ca să-i poată apăra pe oameni."

(I.D.)

-------

Actualizare 14:06 Comisia de cultură cere Guvernului adoptarea de urgenţă a unor măsuri corecte în cazul Antena Group

Comisia pentru cultură şi media a Senatului condamnă ferm acţiunile în forţă ale funcţionarilor ANAF faţă de Antena Group, considerându-le drept "o intimidare", şi cere Guvernului să adopte în regim de urgenţă măsuri administrative corecte care să asigure funcţionarea celor cinci posturi de televiziune.

"Membrii Comisiei pentru cultură şi media a Senatului exprimă îngrijorarea profundă în legătură cu modul de rezolvare a situaţiei critice în care televiziunile grupului Intact au fost puse de către o instituţie a statului şi cere Guvernului României adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor administrative corecte, apte să asigure celor cinci posturi de televiziune din cadrul grupului Intact posibilitatea unei funcţionări normale menite să răspundă pe deplin nivelului ridicat de interes pe care opinia publică din România îl manifestă pentru această instituţie media", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Comisiei.

Totodată, Comisia pentru cultură "condamnă ferm acţiunile în forţă ale funcţionarilor ANAF care, într-o formulă supradimensionată, au invadat sediile de televiziune şi au solicitat persoanelor prezente, jurnalişti şi invitaţi, să se legitimeze".

"Este un act de intimidare exercitat de către o instituţie a statului, incompatibil cu regulile de bază ale democraţiei. Acţiunea ANAF poate genera ca, prin mijloace administrative discriminatorii, să fie induse modificări ale ratingului de audienţă, cu implicaţii în ceea ce priveşte poziţia pe piaţa de publicitate, printr-un act grosolan de manipulare a opiniei publice, care nu are nimic de-a face cu aplicarea legii sau cu actul de guvernare", se menţionează în documentul amintit.

Conform sursei citate, Comisia pentru cultură şi media a Senatului a analizat "consecinţele foarte grave pe care intervenţia abuzivă a ANAF, la cinci sedii de televiziune ale grupului Intact, le poate avea pentru libertatea presei din România, garantată prin Constituţie".

"Într-o societate democratică, instituţiile publice nu trebuie să acţioneze într-o manieră care să nască îndoieli cu privire la respectarea normelor statului de drept, nici din neglijenţa acţiunii, nici cu intenţie. O posibilă întrerupere a emisiei, cauzată de decizia de evacuare a clădirilor, ar constitui o limitare nepermisă a libertăţii de exprimare a instituţiilor de presă din România şi a dreptului cetăţenilor la liberă informare", se arată în comunicat.

Membrii Comisiei de cultură a Senatului consideră că "abuzul ANAF vizează un trust de presă care ocupă o poziţie de lider pe piaţa audiovizuală din România şi care, ca persoană juridică, nu are restanţe financiare către stat".

"Este, în acelaşi timp, distorsionată competiţia deschisă dintre instituţiile media, competiţia fiind cea care, în mod normal, asigură varietatea şi echilibrul surselor de informare pentru opinia publică. Poziţionarea furnizorilor de servicii media trebuie să aibă la bază audienţa reală, profesionalismul şi independenţa editorială şi nu protejarea forţată a unor interese economice", se mai precizează în document.

(A.L.)

----------------

Actualizare 12:14 Comisia de specialitate a PMB a aprobat mitingul Antena 3 de vineri în Piaţa Constituţiei

Comisia de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti a aprobat mitingul intitulat "Libertatea presei în pericol", organizat de SC Antena 3 SA, vineri, în Piaţa Constituţiei, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a afirmat că organizatorul a estimat prezenţa la adunarea publică a circa 5.000 de persoane.

"SC Antena 3 SA organizează, pe 19 februarie, între orele 15:00 - 18:30, adunarea publică intitulată 'Libertatea presei în pericol', în Piaţa Constituţiei, în spaţiul delimitat de forţele de ordine, astfel: între orele 15:00 - 16:00 - afluirea participanţilor; în intervalul orar 16:00 - 18,00 - adunarea publică; între orele 18:00 - 18:30 - defluirea individuală a participanţilor. Organizatorul va înştiinţa posesorii auto din zonă, prin aplicare de fluturaşi, începând cu data de 18 februarie, cu privire la desfăşurarea adunării publice, în vederea eliberării parcării din Piaţa Constituţiei", a precizat Serviciul pentru Relaţia cu Mass-Media al PMB, potrivit sursei citate.

(A.L.)

--------------------

Actualizare 11:11 Klaus Iohannis pierde accelerat like-urile inregistrate pe pagina sa de Facebook, după declaraţiile de aseară

Klaus Iohannis pierde accelerat like-urile înregistrate pe pagina sa de Facebook, după declaraţiile de aseară, referitoare la cazul Antena 3.

Între 11.00 şi 11.19, preşedintele a pierdut 29 de like-uri pe minut, ajungând la 1.724.356 like-uri.

Aseară, Iohannis avea 1.732.500 like-uri, adică a pierdut 8144 de susţinători, de pe pagina sa de socializare (581 likeuri pe oră).

(I.D.)

---

Criza economică mondială ne-a adus pe buze un nou concept - "too big to fail", adică instituţii prea mari, prea importante, ca să fie lăsate să dea faliment. În special, bănci. Aşa că statele le-au salvat cu banii contribuabililor.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu ne-a asigurat, acum câţiva ani, că, pe piaţa românească, nu există bănci "too big to fail".

Se pare, însă, că există şi în ţara noastră ceva "prea mare". Este vorba de trustul media Intact, deţinut de Dan Voiculescu, un infractor celebru, aflat acum în închisoare.

Şedinţa de ieri a Senatului va rămâne în istorie. Senatorii au demonstrat că ştiu să muncească atunci când vor sau atunci când au un interes. O grămadă de parlamentari s-au înghesuit ieri să ne arate cum e cu libertatea de exprimare suprimată de acţiunea ANAF, prin care a somat trustul Intact să evacueze sediile în cinci zile, în condiţiile în care sentinţa definitivă de confiscare a acestor imobile a fost dată cu aproape un an şi jumătate înainte.

Unii senatori au făcut-o din simpatie pentru Antene, alţii de spaimă pentru că televiziunile respective i-ar putea ataca, în special în acest an electoral.

Suprimarea libertăţii de exprimare a fost laitmotivul defilat ieri de senatori în cazul Intact. Ce nu şi-a mai adus aminte nici un senator au fost declaraţiile jurnalistului Stelian Negrea de acum câţiva ani, când a dezvăluit practicile de şantaj editorial ale trustului Intact.

Acesta a demisionat din funcţia de senior-editor al televiziunii Antena 3, declarând, la emisiunea "Naşul" de la Zece Tv, că directorul de atunci al trustului Intact, Codruţ Şereş, venea la şedinţele de redacţie şi indica societăţi comerciale şi oameni politici care să fie atacaţi în emisiunile postului de televiziune.

Stelian Negrea a spus atunci: "Departamentul special de investigaţii s-a înfiinţat la 1 mai. Mereu au fost presiuni dar niciodată la acest nivel. Se cereau informaţii cu privire la unele companii, care nu aveau contracte de publicitate cu trustul Intact, dar şi oameni politici, în special cei care erau opozanţi ai politicienilor susţinuţi de Voiculescu. Era o concentrare foarte mare în special pe oamenii de la putere. (...) Aveam şedinţe în clădirea Intact unde se stabileau subiectele. Ei veneau şi spuneau că "astăzi îi avem pe următorii, avem astea 2-3 firme despre care trebuie să scriem şi următorii oameni politici", cum ar fi nu ştiu ce senator. Cel care făcea asta era Codruţ Sereş, şeful Intact. (...) Aceste materiale erau publicabile, adică erau publicate sau nu. Exista o practică de folosire a materialelor în spatele uşilor închise. (...) Trebuia să taci din gură, să nu spui nimic despre aceste practici, altfel te trezeai că datorezi câte 4-5 sute de mii de euro trustului, conform acestor contracte (n.n. este vorba de contractul de angajare al jurnalistului faţă de trustul Intact) (...) Am spus că vreau să fie scoase aceste prevederi din contract, cele care spuneau că trebuie să plătesc dacă defăimez conducerea trustului, dar nu au luat în considerare. Mi-au trimis draftul de contract în aceeaşi formă.

(...) Libertatea de expresie nu prea se negociază, eu nu aş vrea să o negociez. (...) Am avut mai multe discuţii cu persoane din conducerea trustului despre un anumit senator şi mi s-a spus: «Dă-i semnalul că înţelege el şi singur». Eu nu voiam să procedez aşa şi de aceea nu am vrut să semnez nici contractul".

Când senatorii s-au bătut, ieri, pentru "libertatea presei", în cazul posturilor de televiziune Antena, ei au luptat, de fapt, pentru menţinerea acestor practici.

În urma unui proces, care a durat aproape cinci ani, intentat de Trustul Intact lui Stelian Negrea, justiţia i-a dat dreptate jurnalistului. "Meciul s-a terminat cu scorul de 3-0 pentru mine în procesul Intact. Am câştigat de trei ori în faţa sa în instanţa de judecată", a spus Negrea.

Poate că în faţa justiţiei a câştigat, nu însă şi în faţa clasei politice.

Jucan (CNA) îi cere lui Tăriceanu să dezbată situaţia TVR în acelaşi regim de urgenţă ca în cazul Antena 3

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, îi solicită preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să dezbată starea "falimentară" în care se află TVR în acelaşi regim de urgenţă ca şi în cazul Antena 3.

"Aţi propus, iar plenul Senatului a aprobat, interpelarea prim-ministrului Dacian Cioloş în legătură cu modul în care ANAF a procedat la executarea sentinţei penale nr. 701/26.09.2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 888/ A/ 08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală. (...) Deoarece Antena 3 nu are drept exclusiv la protecţia libertăţii de exprimare, în contextul în care acest radiodifuzor, persoană juridică de drept privat, nu dispune de drepturi speciale în raport cu statul, vă solicit în mod public (...) să dezbateţi în acelaşi regim de urgenţă starea falimentară în care se află Televiziunea Română", se arată într-o scrisoare deschisă adresată de Jucan preşedintelui Senatului.

Valentin Jucan a spus că discuţiile din plenul Senatului au ridicat problema eventualei încălcări a libertăţii de exprimare a postului de televiziune Antena 3, în ciuda faptului că acţiunea ANAF nu vizează postul de televiziune, ci spaţiul în care acesta îşi desfăşoară activitatea, respectiv "recuperarea unui prejudiciu adus statului român de către Dan Voiculescu".

Jucan afirmă că a făcut acest apel în virtutea faptului că TVR, conform Legii nr. 41/1994, este instituţie de interes public, aflată sub control parlamentar, cu atribuţii speciale în informarea corectă a publicului.

"La bugetul Televiziunii Române, prin taxa tv, contribuie o însemnată parte a românilor. De asemenea, TVR şi jurnaliştii care se dedică posturilor publice au, la rândul lor, dreptul la a le fi protejată libertatea de exprimare. Televiziunea Română nu se află în situaţia relativ simplă a relocării; Televiziunea Română este în pragul falimentului, adică a dispariţiei. Această stare este infinit mai gravă în comparaţie cu situaţia unui post de televiziune pentru care l-aţi chemat la raport pe prim-ministru", a declarat Jucan.

El a subliniat că libertatea presei aparţine tuturor.

"Deşi TVR nu vă aduce servicii de imagine, precum alte posturi private, TVR fiind un post de principiu echilibrat, sper să trataţi cu măsură identică situaţia postului public de televiziune, situaţie care se referă în mod direct la interesul românilor, nu la interesul privat al unei persoane condamnate penal care, în plus, a şi prejudiciat statul cu şaizeci de milioane de euro. Libertatea presei aparţine tuturor, nu doar unora", subliniază Jucan.

Iohannis: Libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru "'banale motive administrative''

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri, referitor la cazul trustului Intact, că libertatea de expimare nu poate fi suprimată pentru "'banale motive administrative'', criticând abordarea "'heirupistă'' a ANAF.

"În primul rând, cred că libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. În al doilea rând, această abordare heirupistă a ANAF mi se pare cel puţin nepotrivită, dacă nu discutabilă", a declarat preşedintele la Biblioteca Centrală Universitară, înaintea unei dezbateri.

Preşedintele a mai spus că situaţia în care este trustul Intact este "neplăcută şi inutilă" şi că a constatat deschidere la factorii de decizie în acest caz, în urma discuţiilor pe care le-a avut pe această temă. "Cu siguranţă prin discuţii aşezate şi calme până la urmă se găsesc soluţii convenabile", a mai spus Klaus Iohannis.

Băsescu: "Jalnică grupare de politicieni am putut să văd în Senat"

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, ieri, că senatorii Cristiana Anghel şi Ioan Ghişe "nu arată decât că suntem departe de a avea motive să cerem ridicarea MCV-ului".

Mai precis, fostul şef al statului a vorbit despre cazul Antenei 3 şi discuţiile de ieri din Senat. "Discuţiile s-au dus într-o zonă a minciunii, a încetării emisiei unui post de televiziune, ceea ce nu este adevărat. Nicio instituţie a statului nu a îndrăznit să ceară ridicarea licenţei posturilor de televiziune a trustului Intact. Singura chestiune e aplicarea unei hotărâri judecătoreşti", a explicat Băsescu, potrivit b1tv. .

Liderul MP susţine că nici evacuarea în cinci zile nu este reală, ci doar "s-a proferat" această "minciună".

"ANAF a făcut o notificarea în conformitate cu legea. Numai printr-o hotărâre judecătorească televiziunile postului Intact ar putea fi evacuate forţat. Şi Senatul a intrat într-o linie a propagandei mincinoase, din păcate", a continuat fostul preşedinte.

Băsescu a precizat că s-a întrebat de ce, iar răspunsul pare a fi simplu: "Vedeţi forţa şi influenţa turnătorului Voiculescu, vedeţi şi spaima oamenilor politici de televiziunile care i-ar putea ataca şi preferă să fie obedienţi şi turnătorului şi propagandei de la Antena 3. Jalnică grupare de politicieni am putut să văd azi în Senat".

Opinia Cititorului ( 77 )

  1. A fost discutia unei sentinte a tribunallui in Parlament, prima de acest gen.

    Antenele sunt o stanca tare. 

    Felctari jurnalistului care a castigat cu Antenele.

    Tvr sa inchida din posturi si se mentine daca nu lacat pe ea. 

    1. Esti atat de usor la minte incat nu merti nici o atentie. Probabil ca ti-au placut slugile din Senatul Romaniei, in frunte cu Presedintele Senatului si terminand cu Presedintele PSD o alta sluga a infractorului Voiculescu.

      Ce a fost ieri tine de democratie sau comunism?

      Mi-e rusine de nivelul comentariilor, ma mir cum Make le tolereaza. Sa sari in sus pentru ANAF ce da afara un chirias pe motiv ca proprietarul s-a schimbat? Au ajuns comentatorii Bursa suporterii ANAF. Pai ziceti-o direct : hai multinationalele, jos firmele romanesti, jos libertatea presei, si , bineinteles HAI BASE. Acum inteleg ca postarile tip "1000$ lunar stand acasa in fata calculatorului" au primit multe raspunsuri

    Incredibil ce spectacol grotesc ne-au oferit Tariceanu si compania!

    Probabil ca simt latul ca se apropie si vor sa creeze o atmosfera de negare a autoritatii statului, de negare a justitiei...

    Vai de capul nostru, ce ne pregatesc astia!?! 

    1. mult sampon pentru spalarea creierasului.

    Sau mai degrabca ajutor de stat a fost, putin a lipsit si ii plateau si datoriile; doar sa aiba unde sa isi faca campanie.

    Dar pe langa astea am constatat ca Antenele NU SUNT BANCABILE ! Sentinta date de nustiu cand fata lui Voiculescu nu cred ca nu a incercat sa ia credit pt Antene dar se pare ca a fost refuzata.Bancile mai bine prefera sa tina comisioane abuzive de ex pt 8 000 oameni care e 80 mil euro.

    Cu toate ca Antenele sunt unse sa faca bani 

    1. ce'nseamna sa n'ai habar de continutul termenilor si, pe deasupra, sa mai fii si ticalos?!

      Despre asta ii vorba de un an siii....

    Din antichitate se stie ca daca repeti de multe ori prostii in fata vulgului, pana la urma tot ramane ceva. Antenele nu sunt salvate cu banii nimanui. dimpotriva cineva le lichideaza far ca ele sa fie datoare cuiva, spre linistea unor ordinari care au vandut pe nesimtite tara asta si au tot interesul sa se astearna praful. tDesi televiziunie astea nu sunt in faliment, toti cei aflati in faliment declarat pentru a evita niste plati incomode se bucura din greu si pun umarul la raul altuia. Ce fel de presa economica avem in tara asta? Ce opinii calificate pot sa-ti ofere "specialistii" când toti sunt in faliment? Faceti ca noi, nu? Adica luati sfaturi ca exemplul personal e cum sa te duci ca pietroiul la fund.

    1. Sunteti unici.

      Pt Antene a fost o zii in Parlament pe banii nostri sa traduca Ciolos o sentinta a tribunalului. 

      Dunteti cu spate se vede de la o posta.

      Imi plac cateva emisiuni de la Antene, dar .... 

      Taticika Voiculevich are de stat un deceniu la racoare, pentru reeducare.

      Sentinta e data de un an si jumatate, timp berechet ca, daca nu esti in faliment, sa te muti. 

      Voi, insa, urmati politica lui Taticika de dinainte de reeducare si decit sa va mutati, mai bine schimbati guvernul.

      Cind va iesi de la pirnaie, Taticika, fiind reeducat, va va concedia. 

      O zi se scrie cu un singur "i", mon cher. Nu e forma de plurat sau vreun articol hotarat de unde sa poata aparea al doilea "i". Asa ca e mai usor sa credeti tot ce vedeti.

      Fii inpartial ziaristule.

      Eu nu sunt ziarist. 

      Oooooooooooo!!! Dl Make himself. Ce onoare... sa-mi raspunda un ziarist. Din pacate nu va pot asigura un oponent pe masura ca nu am nici o treaba cu jurnalismul. Ca sa fiu mai plastic... nu spal cadavre. Ma doare'n cot de Voiculescu, dar ma uit intotdeauna cine vorbeste. Asa sunt eu sducat... mi se pare nepotrivit sa iau lectii de la cei care iau tepe. Prefer sa invat din greselile lor.

      Desigur, persoana conteaza, nicidecum ideea.

      Ia mata lectii de la cine vrei, de la infractori si de la gobelinii tartorului, daca asa esti educat. 

      Ma uit la tine si la cei doi ministri care nu au fost in stare sa aiba grija de banii lor, dar au fost mereu in carti sa aiba grija de banii nostri. Cata bunavointa fata de un popor mereu jefuit. Nu e putin suspect, ca dau lectii tocmai cei care au dovedit ca nu se pricep? O regula impotriva manipularii spune sa nu te uiti la ce spune o persoana, daca face altceva decat spune. Ca in bancul ala cu evreii care se termina cu replica "... hai frate sa mergem ca ne invata baba sa facem afaceri". Ideea e ca nu e vorba despre nici un fel de "too big to fail" solutie care s-a aplicat unor banci insolvente salvate cu banii fraierilor... aici nu avem nici o insolventa, dar pentru vulg merge.

      Bravo!

      Ai priceput metafora. 

      Am mai priceput si faptul ca in stilul caracteristic cineva foloseste un mare fals chiar in titlu sa devieze ura pe care multi o au impotriva unor tepari adevarati catre alti nefericiti executati tocmai pentru ca sunt incomozi. Nimic special... doar rutina pentru cei care spala cadavre.

      Dar stai, inca n-a murit!

      Este doar la puscarie! 

      Nu i-ul in plus e problema;scrisul la tastatura e supus erorilor nastrusnice(mai este si un d nelalocul lui).De aici si pana si pana la sugestia ca ai judecati mai profunde e cale lunga

      Bravo Mache! Deodata nu te mai intereseaza deloc ideile. Nici macar cele din titlu. Pai spune asa... trebuie doar sa parem interesati de idei... in rest o tot dam cu persoanele.

      astia tb inkisi si numa pt ca ne aduc comunistii-securisti la putere de 25 ani

      Te referi cumva la turcescu? Ca el a recunoscut ca era securist când participa ca moderator la alta manipulare ordinara cu doi candidati la presedintie. Alegeri libere si chiorecte, nu?

      Voiculescu face parte dintr-o grupa mare de mari "mafioti"...Personal am avut odata discutii cu el inainte de 1989...cand aveam de facut un export de -micromotoare in Italia, Cunostea si avea relatii in exterior...Cunostea f.bine situatia clientilor din afara...avea acces la conturile de valuta dela Bancorex...La devalizarea Bancorex a participat si d-lui....si in astfel de conditii a devenit "capitalistul" roman.... Zece ani de puscarie este prea putin fata de cat a furat

      Daca ai cumparat in anii 90 apartament de la ICRAL cu 50 de lei, DNA te poate premia cu 10 ani de puscarie prin simpla evaluare a prejudiciului adus statului roman la nivelul anului 2008, cand apartamentul tau facea mai mult de 100 000 euro.

      Deci, potential puscariasule, Voiculescu este in parnaie pe o facatura, nu pentru furturile pe care le-a facut cu tine. 

      gresesti ... vezi ca nu intelegi multe lucruri ... daca procesul de cumparare de la icral era ilegal, da te poate urmari.

      Cumpararea ICA a fost ilegala... demonstrata in instanta ... prin trafic de influenta. 

      Nu degeaba se mai numește și dosar Telepatia, și nu întâmplător procurorul care a alcătuit rechizitoriul, procuror Eva, e un pârnăiaș mafiot.

      Eu doar ți-am spus cum a fost calculat prejudiciul.

      Un imobili vândut de stat la un preț de batjocură a fost reevaluat la prețul pieței din vârf de bulă imobiliară. Am spus corect, n-am greșit. :))))))) 

      Procurorul nu este relevant ... in sistemul juridic continental, judecatorul nu este un martor care cantareste cele doua pledoarii ci cauta adevarul ... nu se uita la prostiile presei de tip "telepatia", spuse pentru a denigra dosarul facut.

      Stiu ca nu contează ca procurorul eva a ajuns în puscarie si nu va conta nici daca judecatorul Bogdan va ajunge in parnaie.

      Important este ca sistemul mafiot securist i-a oferit propagandei securiste materiale pentru cei ca boi (dupa cum gavareste Make pe aici :). 

      N-am avut nimic cu ICRAL...sunt o persoana din provincie si care am fost persecutat de securisti ca si Voiculescu.....nu cumva de dai de "gol"si ca potential securist esti chiar mata ???

      Voiculescu a fost primul securist al țării, iar eu al doilea.

      Alții nu mai sunt și nu vă plătesc pe voi cu 0,3 lei postarea. 

    Cred ca doar Berlusconi.

    Frustrarile unui personaj minor - pe nume Make - transmise prin intermediul bratzului sau alfabetizat - Ancutza. Păi bre repetenților, ăia sunt too big to fail pentru că au audiențe uriașe și venituri pe măsură. Știu că pentru voi, gazetarii de perete cu juma de normă la Coldea, e greu să înțelegeți cum funcționează eficient o instituție media. Da asta e realitatea: în timp ce ăia sunt too big to fail voi sunteti too stupid to count. Succesuri la mâncat farfet!

    1. Mindru ca ai invatat Abecedarul la Felix Voiculevich si la krasiviilele sale Desdemone!

      Sika Dinerovich, celalalt brat al meu, cel nealfabetizat, te intreaba doua intrebari:  

      1) Ce ai, draga, cu colegul lui Felix, Coldea?

      2) In ce limba e "farfet" ? 

      Sika, tu compari un ziar print seios, cu o televiziune de viermi intestinali care fac propaganda in interesul unui securist dovedit ca infractor.

      Bucura-te de audienta!, asta nu dovedeste decat cat de larga este haznaua.

      M-ai spart, vierme basist! Cand ai zis ziar seios ai vrut sa spui soios? Ai nimerit-o!

      De ce sunteti bai prieteni suparati? Nu voi i-ati facut campanie sesantata lu R2D2? Nu voi v-ati prins la hora propagandei coldisto-kovesisto-macovista si ati mancat rahat toata campania electorala? Ia ciocu' mic! Asta e votul vostru ba! Liniste si mestecati cu spor! Vo doare? Ah ce-mi mai place!

      De-acum te rog sa utilizezi urmatoarea formula de adresare: "Excelenta Sa Domnul Profesor Dan Voiculescu". Inteleg ca e mai mare in rang, asa ca arata-i respectul cuvenit!

    Capitalismul democratic si statul de drept asa functioneaza peste tot in lume. Politicienii isi fac meseria aparandu-si propriile interese si interesele celor care ii finanteaza. Oare isi mai inchipuie cineva ca partidele politice au fost create pentru a apara interesele prostimii? Urmeaza campania electorala, iar politicienii au nevoie sa apara, mai mult ca oricand, pe sticla...fie ea si usor manjita.

    va rog sa va uitati la mesajul lui Basescu veti vedea ca el cunoaste in detaliu miscarile.Pana nu sunt schimbati Coldea, Opris care sigur mai da inca raportul, Codrutza, sistemul este condus de Base in cardasie cu Monicutza ....restul sunt de decor

    1. Jos Basescu!

      Oftica-te si ia pastilele de laringita !

    In tara asta de cacat eu nu mai platesc nici un impozit ,punct !

    1. chemati politia ... avem un autodenunt.

    1.Premier da cu subsemnatul la o pocnire de degete ca pe vremea lui Ceasca

    2. Nu se ridica imunitate la 2 parlamentari

    3. Declaratiile lui Dragnea cu ministrul Sanatatii nu stiu daca e in regula vs Colectiv 

    1. Daca o majoritate parlamentara te poate da jos cu o motiune, te duci in Parlament cand te cheama.

      E optiunea premierului sa nu se duca. :)))))))) 

      PSD mi se pare ca se joaca cu focul.

      Altcineva s-a jucat cu focul, in clubul Colectiv.

      Guvernul Ciolos a fost votat si de PSD. La nevoie, pot vota si o motiune si s-a terminat cu strada.

      Daca reusiti sa umpleti strazile de antenisti, ati pus-o universal. 

      antenisti faliti haha

      Cifrele trustului arată bine, propaganda securista este insolventa si tolerata de ANAF, desi ar fi trebuit sa ajunga la faliment de ani de zile.

    Ciolos s-a prezentat in fata Parlamentului modest, sub asteptari mele.

    Aici nu-i vorba de mare sau mic. Analiza, chiar succinta scoate la iveala faptul ca sub minciuna manipulatorie si ordinara se ascunde adevarul stralucitor. 

    Tinind cont de faptul ca porcul ordinar Basescu a apelat in mod ticalos la romani: „Mă adresez vouă cu rugămintea să înţelegeţi că aveți obligația să faceţi un exerciţiu, un exerciţiu pe care vi-l cere preşedintele ales al românilor: Nu vă uitaţi timp de o săptămână la Antene! Vă asigur că, dacă faceți acest lucru, veți începe să vedeți România reală cu necazurile ei, cu problemele ei, cu nevoia ei de a avea o națiune solidară pentru atingerea obiectivelor ei” - ticalosul avea intentia sa ascunda astfel jaful facut de el si haita lui, miliarde de euro! -, acum cind vedem cursul povestii constatam cu stupoare ca daca n-a mers cu ”rugamintea”, ba dimpotriva, antenele au inflorit!, porcul ticalos a reusit, oricit ar fi de incredibil, sa puna in functiune arma nucleara pentru distrugerea antenelor. 

    Basistii razbunatori si spurcati nu se lasa, vor cu orice pret sa inchida antenele. Ca basistii anilor ’40-50, basistii porci si ticalosi de azi, urmasi convingatori ai basistilor de ieri, arunca oamenii din casele lor in strada. Evident, cu justificari marete. 

    Ce va face statul mafiot cu cladirile in discutie? Zice ca le va vinde. Ce-l impiedica sa le vinda acum antenelor sau altor tirgari? Este greu de crezut ca va gasi un tirgar mai bun decit antenele. Dar ce conteaza bunul simt cind scopu-i altul? 

    Apare clara concluzia ca si in acest caz scopul statului maret si zis de drept, dar de fapt mafiot si in slujba basistilor mafioti si spurcati, nu este sa vinda respectivele cladiri, ci urmind indemnul ticalosului razbunator, nenorocit si spurcat Basescu, Stapinul Sistemului Ticalosit, Regele Hotilor si Imparatul Mondialilor, sa distruga antenele.

    1. Jos Basescu!

      Eliberati-l pe Voiculescu!

      Felix presedinte!

      Cat de prosti si inghesuiti la minte pot fi unii indivizi cum sunt Pribeagul si Makedonul, probabil aceeasi persoana!

      Cum sa dai vina tot pe Basescu la doi ani de cand nu mai e la butoane?!? 

      Si, daca avea ceva cu antenele, de ce nu le-a terminat cand era, cum spuneti voi, "Dictatorul Basescu"? 

      Acuma faceti un circ mediatic , mana in mana cu ANAF-ul, care actionand provocator v-au dat apa la moara.  

      In fond ce s-a intamplat?  

      Au adus o instiintare ca trebuie sa evacuati sediile confiscate de stat.

      Nu au oprit emisia , nu au amenintat ca inchid! 

      Au adus o instiintare cu 5 masini si 20 de gealati. Ce aerisiti la minte sunt altii totul e lejer la ei in cap.

      Soferii nu-i aduni?

      La asa grup de presa nu s-au gasit camere care sa filmeze cei "20 gealati si 5 masini".

      N-au aratat decat un Duster,pozat pe geam.

      Poate nu-i urmaresc eu cu asiduitate si ma insel... 

      Tin sa-l felicit pe dl.Make pentru profesionalismul de care da dovada necenzurand opiniile.

      Regula e ca un postas duce zeci sau chiar sute de notificari, nu ca zeci de agenti duc o notificare, doar in tara orbilor cred ca e invers. La astia orice adresa are coloana oficiala.

      Ziaristule fii impartial.

      Antenele care filmeaza tot si nu au filmat 5 madini si gealatii. 

      Unde dra... au fost toti pe teren, Gandea nu vedea de pe geam ce masina opreste ANAF ca se vexe de la o posta.

      Fumigena. 

      Multumesc!

      Nici nu ma gindisem c-ar fi ceva de felicitat in asta. 

      Te chema cumva Mircea Badea 2 ???Gaseste totusi un alt limbaj...asa cum cerea presedintele Iohanis...sa se aseze la o masa si sa discute civilizat...adica sa incercam dupa ce am fost "indobitociti" de Basescu sa devenim mai "normali"..nu crezi ca asa ar fi bine ?? Vad ca nu mai respectam nici Regulamentul Mesajelor afisat in dreapta !!...

      Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) precizează, joi, după acuzațiile care i-au fost aduse în cazul somației către Antene, că acțiunea de notificare în vederea evacuării voluntare a vizat mai multe societăți comerciale din clădirile intrate în proprietatea statului după condamnarea lui Dan Voiculescu.

      Potrivit unui comunicat transmis de instituție, la acțiune au participat 4 echipe formate din 11 executori fiscali, care s-au deplasat cu patru autoturisme.Deplasarea s-a făcut cu cele patru autoturisme, singurele aflate în utilizarea Serviciului executări silite și cazuri speciale și a Serviciului valorificare sentințe penale din DGRFP București. Mașinile sunt inscripționate cu sigla ”ANAF” și cu sintagma ”Executări silite”;

    Sa comentezi sentinta tribunalului din tara, si ce fac institutiile statului.

    1. Parerea mea personala e ca presedintele nu a comentat o decizie a Justitiei si ca nu pentru asta a intervenit. Fiind intrebat....si vazand acest conflict creat cu buna stiinta de A3 (ei deabea au asteptat acest conflict...de ce sa nu credem chiar discutat in prealabil cu ANAF),presedintele a vrut sa incerce sa amelioreze acest conflict (mediator)...mergand chiar pana acolo in care intr-un fel roaga pe "amicii conflictuali" sa se aseze la masa si sa discute civilizat....Cat priveste Parlamentul.... nu am ce sa zic..deoarece Tariceanu isi apara "cuibul" si scaunul pe care seade la A 3 si isi face campanie...si restul de parlamentari...

    DACA statul nu poate recupera un bun.

    1. Peste 10 masini venite ca sa aduca o notificare + legitimarea salariatilor pt a intimida + neinteres fata de terenurile ICA + unii dintre salariatii ANAF angajati de curand special pt aceasta operatiune (probabil din randurile SRI) ==> pute a operatiune securistica

    2. Voiculescu a fost intr adevar un securist delapidator care trebuia sa faca puscarie fix din acest motiv,nu pt o mizerie de dosar inventat. Oare picau si altii in dosarul correct si d asta a fost necesar un alt dosar ? 

    3. Trebuie sa fii prost sau sa ai un interes sa nu realizezi ca asta e o operatiune de intimidare... Legala desigur. 

    4. Mie nu mi place B1 dar nu vreau sa fie inchis si nici sicanat. Pt asta am telecomanda

    5. Prea Multi jurnalisti inca sug la sanul banului public 

    Batranul securist, turnator de doi lei, chiar nu intelege ca trebuie sa plateasca???Toate Antenele sunt un grup infractional, cuib de fufe si derbedei, la tomberon cu mizeriile acestea!!!

    1. Domnule cioban, ai o părere greșită despre trustul cu cea mai mare audiență din România.

      Vom plăti cu toții abuzurile Securității. Prin ANRP am plătit greșelile făcute de securiștii din ani 50 către securiștii anilor 2000, iar peste câteva decenii vom plăti către alți securiști greșelile făcute de securiștii din 2010 și până în prezent.

      Nota de plată tot crește și nimeni nu dorește să dea jos securiștii, toți vor să tot plătească. 

      Ia mnai termina cu legendele tale despre cum securistii de azi ii infunda pe securistii de ieri!

      I-ai ales pe cei de ieri? 

      Bine. 

      Eu nu vreau sa aleg, sa-i ia dracu' pe toti!

      Securiștii de azi sunt descendenții securiștilor de ieri. N-ai de ales, ești al lor.

    Na ziaristilor de la wntene cu 4 echipaje.......

    Informatiile au fost bune , DAR interpretate in favoarea voastra. 

    Din pacate,pe zi ce trece observam cum democratia se stinge gradual in Romania.Partide incompetente si corupte, o societate civila amorfa,o politica generala in deriva.

    Se trambiteaza peste tot ca a sosit vremea unei redescoperiri a valorilor morale: puterea legii,cinstea,demnitatea.Dar cum sa faci asta cand propriul tau Parlament este un scut de aparare pentru infractori si jefuitori de neam?Cand cea mai importanta institutie in stat se auto-suspenda de la examenul moral? 

    Justitia este cea care trebuie sa hotarasca iar pentru a hotari liber trebuie sa fie independenta.De la iluministi s-a decis faptul ca nu se poate admite nicio ingerinta a politicului in actul de justitie.Sa nu uitam :"dura lex sed lex" ne parvine chiar de la romani. 

    Daca Voiculescu a delapidat statul,adica pe mine si pe tine ca cetatean,daca justitia a aratat ca a obtinut un bun prin jefuire a bunului public,el trebuie nu doar sa plateasca pentru a-mi inapoia banii dar trebuie sa plateasca si pentru ca m-a jefuit pe mine si pe tine.Daca cladirea Antenelor a fost obtinuta ilegal sau chiar legal dar Voiculescu imi este dator mie ca cetatean pentru jaful comis,trebuie sa-mi plateaca cu ce are si chiar sa ma despagubeasca pentru uzu fruct. 

    Antenele sunt libere sa emita de la prieteni,de unde doresc si sa latre in noapte dupa cum simt.

    Legea este egala pentru toti ,altfel persistam in oligarhie sau chiar mai rau...alunecam incet spre tiranie. 

    1. Corect

      in romania legea nu a fost niciodata egala,clasa politica te-a facut doar sa crezi ca legea se aplica la fel pentru toti

      exista o axioma potrivit careia romanul s a nascut hotz. Tzine de backgroundul sau cultural. Nu esti hotz, nu esti roman....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb