Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat ieri, la conferinţa pe tema rolului dintre putere şi opoziţie, că cele două forţe trebuie să aibă un "comportament loial" normelor constituţionale în exercitarea instrumentelor de care dispun, dând ca exemplu negativ o OUG emisă de Guvernul Ponta în 2012, care a fost denunţată la acea vreme ca fiind un abuz.
Ministrul a spus, potrivit News.ro: "Opoziţia contribuie prin critică, declanşând controlul de constituţionalitate. Contribuie la extragerea acelui venin de constituţionale. (...) Am deplină încredere în aceste instrumente pe care le are opoziţia, pe care ştiu bine că le-a folosit şi în mod eficient, dar şi opoziţia, şi puterea, şi autorităţile, şi cetăţenii trebuie să dea dovadă de ceea ce se numeşte loialitate faţă de valorile constituţionale".
El a exemplificat nevoia acestei "loialităţi", oferind - fără să nominalizeze - ca exemplu acţiuni ale Guvernului din trecut.
Ministrul a afirmat: "Când CCR a declarat o ordonanţă neconstituţională azi, iar puterea a adoptat o ordonanţă cu absolut acelaşi conţinut ieri după-amiază, ca în felul acesta să perpetueze soluţia legislativă care urma să fie declarată neconstituţională".
El face astfel referire la OUG 38/2012, emisă de Guvernul Ponta, prin care Curtea Constituţională nu mai putea să se pronunţe asupra hotărârilor Parlamentului. OUG a fost emisă după ce o lege identică a fost contestată la CCR de către PDL, în perioada în care USL pregătea suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Ambele proiecte au fost declarate neconstituţionale de CCR, judecătorii motivând la acea vreme că Executivul a avut un comportament "abuziv".
1. PERPETUARE
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2017, 07:29)
Loialitatea se TOPEȘTE ca ceara VS CIOLAN !!!