TURCESCU, LA DEPUNEREA CANDIDATURII:  "Avem în spate experienţa extraordinară a lui Traian Băsescu"

Diana Popescu
Politică / 25 aprilie 2016

Robert Turcescu şi-a depus, astăzi, la Biroul Electoral Municipal, candidatura pentru Primăria Capitalei din partea PMP, precizând că a strâns aproape 30.000 de semnături de susţinere, la eveniment fiind prezent şi liderul partidului, Traian Băsescu, informează surse din presă.

"Avem peste 25.000, aproape 30.000 de semnături pentru candidatura la Primăria Generală. Aş vrea să punctez un lucru foarte important în acest context, colegii mei de la cele şase sectoare din PMP au făcut un efort extraordinar. Democraţia fără partide este o iluzie. Forţa organizatorică a unui partid, forţa oamenilor dintr-un partid, în momente electorale, în momentul strângerii semnăturilor, în momentele în care este nevoie de mai multe minţi lucide care să se aşeze în jurul unei mese să contureze un program electoral, toate aceste lucruri sunt extrem de importante", declarat candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, după depunerea candidaturii la BEM, la care a participat şi preşedintele PMP, Traian Băsescu.

Candidatul PMP la Primăria Capitalei a afirmat că programul pe care în propune pentru Bucureşti are în spate energia unor oameni care cunosc administraţie publică şi, evident, experienţa lui Traian Băsescu, fost primar şi preşedinte.

"Astăzi, programul pe care îl propun < < Viziunea 2030 > >, proiectul public pentru Bucureşti, are în spate energiile unor oameni care s-au izbit la rândul lor de probleme, cunosc foarte bine administraţie publică şi, evident, avem în spate experienţa extraordinară pe care o are Traian Băsescu atât ca primar general al Capitalei, cât şi ca preşedinte al României", a susţinut Turcescu.

El a mai afirmat că vine în faţa electoratului "dând un examen", precizând că nu a cerut nicio funcţie în PMP.

"Am mai spus-o, de un an şi jumătate, vorbim despre acest subiect, am discutat şi în emisiunile de televiziune la care am fost invitat în ultima perioadă, cred că lucrurile, din punctul meu de vedere sunt lămurite. (...) Cred că din această perspectivă lucrurile sunt clare. Evident, eu vin în faţa bucureştenilor dând un examen. Nu am vrut să fiu numit în nicio funcţie, am vrut să văd dacă pot obţine voturi. În acest moment, bucureştenii sunt cei care vor decide la urne. Acesta este examenul cel mai important pentru un om politic. Nu am cerut nicio funcţie în PMP. Am venit să ajut PMP pentru că, spun din nou cu tărie, astăzi, dintre toate forţele politice care încearcă să spună că vor să propună electoratului partide noi, oameni noi, cred că PMP, aşa cum îl văd eu de luni de zile, din interior, este un partid care într-adevăr, merge în acestă direcţie", a răspuns Turcescu, întrebat dacă constituie un dezavantaj, în competiţia electorală, faptul că s-a deconspirat.

Preşedintele PMP Traian Băsescu, prezent la depunerea candidaturii lui Robert Turcesu i-a urat succes, amintind că a avut "şansa" să câştige de două ori funcţia de primar general.

"Sunt convins că PMP are un candidat inteligent, un om care ştie să vorbească oamenilor, un om matur, la 41 de ani, un om care vrea să facă ceva în comunitate şi este îngrijorat de situaţia copiilor lui în comunitate (...) Convingerea mea este că PMP oferă cel mai valoros candidat pentru funcţia de primar. Şi om cinstit şi un om determinat să facă lucruri", a declarat Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb