Turcia comemorează un an de la puciul înăbuşit de Erdogan

A.C.
Internaţional / 15 iulie 2017

Recep Tayyip Erdogan (Sursa foto: Facebook)

Recep Tayyip Erdogan (Sursa foto: Facebook)

Actualizare 17:27 Stoltenberg denunţă ca "inacceptabilă" orice încercare de subminare a democraţiei la un an de la puciul eşuat din Turcia

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a apreciat sâmbătă, cu ocazia marcării unui an de la tentativa de lovitură de stat din Turcia, că orice încercare de subminare a democraţiei în ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice este "inacceptabilă", relatează The Associated Press.

Stoltenberg le-a adus de asemenea un omagiu celor aproximativ 250 de persoane ucise în timpul evenimentelor.

El a adus un omagiu poporului turc, care a ieşit în stradă şi "s-a opus acestui act odios, în apărarea Guvernului şi instituţiilor democratuce", potrivit surse din presa externă.

Militari pucişti din cadrul armatei turce, a doua ca mărime în NATO, au încercat să răstoarne de la putere Guvernul şi pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, cu tancuri, avioane de război şi elicoptere, pe 15 iulie anul trecut.

Puciştii au bombardat sediul Parlamentului şi alte clădiri de stat, conform sursei citate.

"Încă îmi amintesc şocul pe care l-am resimţit văzând pagubele provocate clădirii Parlamentului de bombardamentele puciştilor", a declarat secretarul general al NATO.

(A.C.)

------

Turcia comemorează sâmbătă tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie 2016 împotriva preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a cărui ripostă în forţă a zguduit o ţară ce trăieşte în ritmul epurărilor, conform AFP.

Printr-o sesiune parlamentară extraordinară, discursuri nocturne şi omagii aduse "martirilor", conducătorii turci au pregătit un program exhaustiv pentru a marca această revoltă soldată cu 249 de morţi - în afară de pucişti.

Deruta militarilor pucişti este salutată de Erdogan ca o victorie democratică, însă epurările lansate după aceea de autorităţi au provocat îngrijorarea partenerilor occidentali ai Ankarei şi organizaţiilor de apărarea drepturilor omului, potrivit sursei din presa externă.

Acuzându-l pe predicatorul Fethullah Gulen că se află în spatele puciului, ceea ce acesta neagă, Ankara îi urmăreşte neobosită pe simpatizanţii acestuia de un an - 50.000 de persoane au fost arestate, iar peste 100.000 au fost destituite în valuri succesive.

Vineri, peste 7.000 de militari, poliţişti şi angajaţi ai mai multor ministere au fost radiaţi prin decret.

Potrivit sursei citate, tot vineri, predicatorul Gulen, un fost aliat al lui Erdogan care trăieşte în exil în Statele Unite, a respins din nou orice legătură cu "puciul abject" şi a denunţat o "vânătoare de vrăjitoare" a susţinătorilor săi.

Opozanţii preşedintelui turc îl acuză pe acesta de derivă autoritaristă după tentativa de lovitură de stat, cea mai violentă şi spectaculoasă formă de contestare a sa de când a ajuns la putere în 2003.

Mai puternic ca niciodată în urma unei revizuiri a Constituţiei, Erdogan a respins criticile, denunţând o "lipsă de empatie" a Occidentului, cu care relaţiile s-au tensionat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb