Turcia negociază parteneriate strategice cu Bursa din Londra şi Nasdaq

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 mai 2013

Turcia negociază parteneriate strategice cu Bursa din Londra şi Nasdaq

Într-o asemenea alianţă, Borsa Istanbul şi-ar putea vinde o participaţie

Autorităţile din Turcia poartă negocieri cu Bursa de Valori din Londra (London Stock Exchange) şi Nasdaq pe marginea unor posibile parteneriate strategice cu Bursa din Istanbul, care ar putea duce la vânzarea unei deţineri din piaţa turcă, potrivit afirmaţiilor făcute ieri de vicepremierul de la Ankara, Ali Babacan.

"Purtăm discuţii cu Londra şi Nasdaq pentru parteneriate strategice cu Bursa din Istanbul", a spus Babacan, în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Istanbul.

Odată ce Bursa din Turcia va stabili un partener strategic, va căuta oportunităţi de cooperare cu alte pieţe pentru listări încrucişate sau indici comuni.

Anul trecut, preşedintele Bursei din Istanbul, Ibrahim Turhan, afirma că vrea să realizeze parteneriate strategice până la jumătatea acestui an, iar în acest sens sunt interesate atât pieţe externe de acţiuni, cât şi companii tehnologice, administratori de fonduri suverane de investiţii şi bănci de investiţii.

În prezent, Ibrahim Turhan spune că negocierile continuă cu organizaţii internaţionale printre care se mai numără Deutsche Boerse şi CME Group. "Obiectivul nostru este să finalizăm discuţiile până în iulie, respectiv să ajungem să semnăm un memorandum de înţelegere", a menţionat Turhan.

Amintim că, în luna aprilie, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a inaugurat noua bursă din ţară, Borsa Istanbul, care reuneşte Istanbul Stock Exchange, piaţa aurului - Istanbul Gold Exchange - şi piaţa derivatelor din Izmir - Derivatives Exchange. La momentul respectiv, oficialul turc a declarat: "În SUA, centrul politic este Washington, iar cel financiar - New York. În Turcia, Ankara este centrul politic, iar Istanbulul merită să devină centrul financiar".

Conform planului de fuziune Istanbul Stock Exchange - Gold Exchange - Derivatives Exchange, cele trei pieţe şi-au lansat tranzacţiile sub un management unic în aprilie, însă această unificare îşi va produce efectele din luna iunie. Fuziunea celor trei entităţi reprezintă un pas important în planul guvernului de la Ankara privind privatizarea Borsa Istanbul. Bursa din Turcia ar trebui să devină o companie publică până la finele lui 2015.

Statul vrea să păstreze 49% din Borsa Istanbul, iar o participaţie de până la 41% va fi pusă în vânzare. Restul de 10% este controlat de alţi investitori.

Capitalizarea de piaţă a companiilor listate la Borsa Istanbul este de circa 340 de miliarde dolari, din care aproape o treime aparţine societăţilor bancare. Conducerea bursei ţinteşte o capitalizare totală de 1.000 miliarde dolari, în anii viitori.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. a declarat Dan Paul acum vreo doua saptamani ca bursa din Londra vrea fratie sau prietenie cu BVB si acum se duce sa se lege cu bursa din Turcia. Totusi, Bursa de la Bucuresti e numarul 1, nu are nevoie de aliati sau parteneri, se descurca si singura

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb