Turcia scuteşte de taxe repatrierea averilor

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 mai 2013

Parlamentul turc a adoptat o lege de "amnistie a capitalului", care reduce de la 30-40% la maxim 2% taxa percepută de stat la repatrierea averilor deţinute în străinătate, iar decizia ar putea conduce la aducerea în ţară a unor fonduri de până la 100 de miliarde de euro, potrivit AFP, informează Mediafax. Legea elimină amenzile şi taxele ridicate impuse de autorităţi la repatrierea activelor.

În plus, Turcia se angajează să nu investigheze dacă averile deţinute în afara ţării au eludat în trecut plata taxelor. Ca să beneficieze de amnistia fiscală, populaţia şi companiile trebuie să depună o declaraţie fiscală înainte de sfârşitul lunii iulie.

Legea ar putea ajuta la repatrierea în Turcia a 100-130 miliarde de dolari (77-100 miliarde de euro), afirmă experţi, citaţi de AFP.

Ankara a lansat o iniţiativă similară în 2009, ca să limiteze efectele crizei financiare globale. După doi ani de creştere economică de aproape 9%, în 2010 şi 2011, economia Turciei, aflată pe locul al 17-lea la nivel global, a încetinit puternic anul trecut, la numai 2,2%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb