Turcia suspendă departamente de studii franceze

M.D.
Internaţional / 10 mai 2018

Turcia suspendă departamente de studii franceze

Turcia a suspendat, astăzi, deschiderea unor noi departamente de studii franceze în universităţile sale, potrivit Consiliului Superior al Educţaiei (YOK), relatează Reuters.

În total 16 departamente existente, dar care nu au admis încă studenţi nu vor fi autorizate să o facă, a precizat un reprezentant al Consiliului. Celelalte 19, în care există deja studenţi, nu sunt vizate şi vor continua să opereze fără modificări.

Această decizie intervine într-un context tensionat între Turcia şi Franţa, în urma publicării, luna trecută, a unui "manifest împotriva noului antisemitism".

Acest manifest, semnat de aproximativ 300 de personalităţi, între care fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, reclamă ca "versetele Coranului care îndeamnă la uciderea şi pedepsirea evreilor, creştinilor şi necredincioşilor să fie făcute caduce de către autorităţile teologice".

Textul a provocat furia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care i-a acuzat pe semnatari de "ingnoranţă" şi i-a acuzat că "nu sunt diferiţi de Daech (acronimul arab al Statului Islamic)".

"Puţin contează atacurile voastre contra a ceea ce ne este sacru, noi vom continua să facem la fel. Noi nu suntem jonici", a denunţat el într-un discurs.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb