Actualizare 14:47 Tudose: "Planul privind achiziţia rachetelor Patriot îl vom aproba săptămâna viitoare într-o structură mai restrânsă"
Premierul Mihai Tudose a declarat că planul propus de ministrul Apărării privind achiziţia rachetelor Patriot va fi aprobat săptămâna viitoare "într-o structură mai restrânsă", potrivit unor surse din presă.
Premierul Tudose, întrebat despre achiziţia rachetelor Patriot a declarat, citat de News.ro: "Domnia sa (ministrul Apărării - n.r.) are un plan, săptămâna viitoare îl vom aproba cumva într-o structură mai restrânsă. Şi da, e un angajament ferm pentru care am pus 2% în bugetul MApN, dar nu am pus 2% ca să îi avem acolo, ci ca să ne onorăm angajamentele pentru partenerii strategici, pentru NATO, de a face achiziţii de banii aceia pentru întărirea capacităţii de apărare a României şi, evident, a flancului estic al NATO. Da, banii vor fi cheltuiţi pe ceea ce dispune şi solicită MApN".
(A.C.)
-----
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, referitor la achiziţia rachetelor Patriot, că va exista un acord între Guvernul României şi cel al SUA, fiind necesar totodată să se adopte o lege specială în Parlament, urmând ca în luna noiembrie să se efectueze prima plată în contul acestei achiziţii.
Ministrul Apărării a spus, potrivit News.ro: "Aceste achiziţii se fac în interesul asigurării nevoii de securitate a României, dar şi respectării angajamentelor guvernamentale asumate în relaţia cu structurile NATO. Vom urmări achiziţia unor echipamente moderne, care să satisfacă pe deplin nevoile de securitate. Programul este încă în stadiul de analiză şi la momentul când vom avea toate detaliile o să le aducem la cunoştinţă public. Programul Patriot are şi o componentă de comuniune a tuturor ţărilor implicate şi suntem interesaţi pentru dezvoltarea în România a unor facilităţi de producţie a unor componente ale acestui sistem atât pentru nevoile noastre, cât şi pentru export, însă suntem prea devreme pentru a intra în detalii".
Adrian Ţuţuianu a explicat că este necesară achiziţia sistemului de rachete Patriot, în condiţiile în care rachetele sol-aer aflate în prezent în dotarea României sunt în mare parte depăşite fizic şi moral.
El a explicat: "De ce această opţiune? Riscurile şi ameninţările în spaţiul aerian al României ne determină să procedăm la o înzestrare corespunzătoare. Sistemele de rachete sol-aer aflate în prezent în dotarea României cu bătaie mică şi medie sunt în mare parte depăşite fizic şi moral, cea mai mare parte dintre ele sunt de producţie sovietică şi resursele de funcţionare tehnică sunt spre limita maximă, cu posibilităţi reduse şi nesustenabile de modernizare. Opţiunea cea mai potrivită a fost identificată în sistemul Patriot în cea mai modernă configuraţie, afirmaţiile care se fac nu sunt corecte. Luăm cea mai modernă configuraţie PAC 3 Plus, cu o perioadă estimată de utilizare în serviciu de 30 de ani".
Ministrul a susţinut că "România se alătură în acest fel altor cinci ţări NATO care deţin sisteme Patriot - SUA, Germania, Spania, Grecia şi Olanda - şi într-un efort comun menit să îmbunătăţească securitatea europeană".
Ţuţuianu a mai spus că în luna noiembrie se va efectua prima plată în contul achiziţiei rachetelor Patriot.
Ministrul Apărării a completat: "Avem aprobarea Departamentului de stat, suntem într-o fază intermediară. Este nevoie de aprobarea Congresului SUA. Este nevoie ca echipele tehnice să detalieze exact ce se cumpără. Va fi un acord între Guvernul României şi Guvernul SUA. Vom promova o lege specială în Parlament pentru achiziţia acestui sistem şi apreciem că, dacă lucrurile merg aşa cum sunt planificate undeva la sfârşitul lunii octombrie, să putem să avem un rezultat final pe care să-l comunicăm opiniei publice. Legat de buget estimăm că am putea în luna noiembrie să facem o plată în contul acestei achiziţii necesare înzestrării militare".
Întrebat când este posibil să ajungă în România rachetele Patriot, ministrul Apărării a afirmat: "Un prim sistem anul viitor, mai departe contractul va avea o eşalonare în timp şi pe partea de intrări de componente, şi pe partea financiară. Mai departe implică negocieri, acestea se pot face după ce Congresul SUA aprobă acest transfer. Noi am estimat luna octombrie pentru că am luat în calcul termenele prevăzute de legislaţia din SUA, şi cât ne e nouă necesar să pregătim proiectul de lege. Textul e gata, apoi Camera Deputaţilor, Senat, promulgare, de acolo să ajungem la semnare şi o plată în acest an".
Întrebat în continuare dacă a spus cu subiect şi predicat că vom cumpăra rachete Patriot, în condiţiile în care este primul oficial al statului care anunţă aşa ceva, ministrul a răspuns afirmativ.
El a explicat: "Demersul de a obţine un accept de la Departamentul de stat este al Ministerului Apărării. Aprobarea primită de la Departamentul de Stat ne-a fost comunicată. Am făcut evaluările necesare şi ţinem cont de toate lucrurile care urmăresc mai mult securitate naţională. Nu suntem la faza unor negocieri de detaliu pe condiţiile de natură financiară şi condiţiile legate de capabilităţile tehnice complete".
Chestionat dacă nu are în vedere o altă ofertă şi dacă îşi canalizează energiile pentru Patriot, Adrian Ţuţuianu a răspuns scurt: "Corect".