TVR sistează toate achiziţiile din fonduri proprii

F. A.
Media-Advertising / 16 august 2012

Ieri, Preşedintele-Director General (PDG) al TVR, Claudiu Săftoiu, a decis sistarea, începând de astăzi, a tuturor achiziţiilor din fondurile proprii ale TVR, cu excepţia obligaţiilor contractuale şi a situaţiilor speciale strict motivate şi dispunerea unei analize imediate a investiţiilor planificate a fi efectuate din fondurile provenite de la bugetul de stat, potrivit unui comunicat de presă.

PDG TVR a mai decis suspendarea emisiei canalului de ştiri al televiziunii publice, TVR INFO, începând de ieri, de la ora 23.59.

Situaţia financiară critică a Televiziunii Române impune luarea unor măsuri urgente de redresare economică, în lipsa lor, funcţionarea societăţii devenind imposibilă, se mai precizează în comunicatul respectiv.

Potrivit raportului întocmit de Grupul de lucru înfiinţat prin hotărârea Consiliului de Administraţie al TVR, misiunea TVR INFO urmează a fi preluată de canalul TVR 1.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb