UCM Reşiţa: 871.398.660 acţiuni nominative noi au fost subscrise şi achitate integral

F.A.
Piaţa de Capital / 7 februarie 2011

Consiliul de Administraţie al UCM Reşiţa SA, anunţă că, în cadrul termenului de preferinţă fixat pentru etapa I a operaţiunii de majorare a capitalului social aprobată şi iniţiată prin Hotărârea AGEA din data de 20.12.2010 au fost subscrise şi achitate integral un număr de 871.398.660 acţiuni nominative noi, la valoarea nominală de 0,1 lei fiecare, potrivit unui comunicat transmis BVB.

Un număr de 3.128.601.340 acţiuni nominative noi (acţiuni nesubscrise în etapa I), cu o valoare nominală de 0,1 RON fiecare, vor face obiectul unei oferte adresate investitorilor calificaţi, care urmează a se derula într-un termen de 90 de zile, începând cu data de 01.02.2011.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb