Ucraina a naţionalizat "PrivatBank", cea mai mare bancă din ţară

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 decembrie 2016

Ucraina a naţionalizat "PrivatBank", cea mai mare bancă din ţară

Ucraina a declarat, ieri, insolvenţa celei mai mari bănci comerciale din ţară, "PrivatBank", care va fi naţionalizată pentru protejarea economiilor a 20 de milioane de clienţi şi a sistemului financiar al ţării, conform Reuters.

Preluarea controlului băncii de către stat vine după mai multe luni de zvonuri în acest sens, respectiv după ce presa locală a informat cu privire la creşterea volumului creditelor neperformante din portofoliul "PrivatBank".

Banca centrală din Ucraina a anunţat că "PrivatBank" nu a respectat un program de recapitalizare, iar 97% dintre împrumuturile corporative au fost acordate unor companii care au legături cu acţionarii instituţiei financiare.

La data de 2 decembrie, "PrivatBank" avea un deficit de capital de 148 de miliarde de grivne (5,65 de miliarde de dolari).

"Suntem siguri că trecerea băncii în proprietatea statului este singura soluţie pentru salvarea banilor clienţilor şi a sistemului financiar", potrivit unui comunicat al băncii centrale.

Banca centrală nu consideră că naţionalizarea va avea un impact semnificativ asupra pieţei valutare şi anunţă că foştii acţionari ai "PrivatBank", oligarhii Igor Kolomoiski, şi Ghennadi Bogoliubov, au acceptat restructurarea împrumuturilor acordate persoanelor care aveau legături cu banca, până în iulie 2017. Managementul actual al "PrivatBank" va demisiona, iar fostul ministru de Finanţe, Oleksandr Şlapak, va prelua funcţia de preşedinte al "PrivatBank", înlocuindu-l pe Oleksandr Dubilet.

Ministerul de Finanţe a precizat că "PrivatBank" va fi vândută după ce va fi redresată.

Guvernatorul băncii centrale ucrainene, Valeria Gontarev, a declarat: "Banca continuă să opereze. Toate ATM-urile vor avea numerar suficient".

Naţionalizarea a fost anunţată cu câteva zile înainte ca Parlamentul să voteze bugetul pe anul viitor, care trebuie să respecte un nivel al deficitului de 3% din PIB.

Premierul Volodimir Groisman a afirmat că Parlamentul Ucrainei trebuie să adopte bugetul pe 2017 în această săptămână.

Potrivit reformelor susţinute de Occident, Ucraina trebuie să închidă băncile care nu îndeplinesc criteriile referitoare la nivelul capitalului, dar "PrivatBank" este considerată prea mare ca să fie declarată în faliment.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, le-a dat asigurări deponenţilor "PrivatBank" că economiile lor nu vor avea de suferit în urma naţionalizării şi a înaintat un proiect de amendament Parlamentului, menit să ofere garanţii adiţionale deponenţilor.

"PrivatBank" deţine 20% din sistemul bancar ucrainean, cu active de 53 miliarde de dolari.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) ar putea prelua o participaţie la "PrivatBank", dacă recapitalizarea şi curăţarea bilanţului celei mai mari bănci din ţară se desfăşoară corespunzător, a afirmat ieri Frances Malige, director regional BERD care supervizează Ucraina, transmite Reuters.

Frances Malige a declarat pentru Reuters că decizia a reprezentat "un pas uriaş" pentru autorităţile de la Kiev, iar BERD ar putea ajuta preluând anul viitor o participaţie la "PrivatBank", conform Agerpres.

Costurile salvării băncii sunt estimate la cel puţin 5,4 miliarde de dolari.

BERD este singurul investitor major în Ucraina de la anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014.

FMI: Naţionalizarea "PrivatBank" este importantă pentru stabilitatea financiară a Ucrainei

Decizia autorităţilor din Ucraina de naţionalizare a băncii "PrivatBank" este un pas important în cadrul eforturilor de protejare a stabilităţii financiare a ţării, a apreciat ieri FMI, transmite Reuters.

Fondul, care susţine Ucraina cu un program de finanţare în valoare de 17,5 miliarde de dolari, a anunţat într-un comunicat că va continua să ajute acest stat "în eforturile de construire a unor instituţii puternice, de creştere a transparenţei şi de avansare a reformelor structurale", conform News.ro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dragilor, unul din motivele pentru care nu mai citesc presa "de larga audienta" si pentru care nu ma mai uit la televizor de peste 3 ani este decalajul dintre titlul articolului si continutul sau. Adica exact ce va invata pe voi in ABC--ul jurnalismului ca trebuie sa faceti. Adica Ukraina "a nationalizat Privatbank" dupa care spuneti ca VA NATIONALIZA . Daca vreti sa faceti precum presa tabloida, spuneti-mi si mie. Am butonul de "eject" la indemana.

    1. Banca este deja insolventa. Deponentii bancii ucrainiene nu mai au optiunea eject.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb