Ucraina a anunţat că a reuşit să se înţeleagă asupra acordului privind partajarea producţiei de gaze naturale cu un consorţiu occidental din care fac parte ExxonMobil, Shell, Petrom şi compania de stat Nadra, informează AFP.
Un acord preliminar a fost semnat ieri de ministrul ucrainean pentru Energie, Eduard Stavytski, şi reprezentanţi ai Exxon, Shell si Petrom, în marja adunării generale a ONU din New York, a precizat serviciul de presă al preşedinţiei ucrainene.
Părţile implicate au convenit să semneze acordul de partajare a producţiei în termen de o lună, la Kiev.
Sectorul Skifski, situat în partea de nord-vest a Mării Negre, în apropierea României, va permite producţia a opt până la zece miliarde de metri cubi de gaz pe an, a precizat Stavytski.
Acest acord se înscrie în strategia Ucrainei de a-şi diversifica sursele de energie pentru a-şi reduce dependenţa de gazul importat din Rusia, cu care relaţiile par să se răcească tot mai mult.