Preţul pe care Ucraina îl plăteşte Rusiei pentru importurile de gaze naturale ar putea scădea pe viitor sub nivelul negociat miercuri, de 247,18 dolari pe mia de metri cubi, a declarat vineri directorul general al companiei de stat ucrainiene Naftogaz, Andri Kobolev, citat de Interfax.
"Preţul (negociat miercuri - n.r.) este foarte aproape de preţul pieţei, dar vom continua să lucrăm la reducerea lui. În opinia noastră, Ucraina ar trebui să cumpere gaze mai ieftine comparativ cu preţul din Europa", a spus Kobolev.
Naftogaz şi compania de stat rusă Gazprom au semnat miercuri prelungirea cu trei luni, până la finele lunii iunie, a acordului încheiat în iarna anului trecut privind livrarea de gaze ruseşti Ucrainei, convenind un preţ de 247,18 dolari/1000 metri cubi, cu 25% sub preţul de 329 dolari/1000 metri cubi plătit pentru gazele importate în primul trimestru.
Vineri, Gazprom a anunţat că a primit de la Naftogaz suma de 30 de milioane de dolari, reprezentând plata în avans pentru gazele care vor fi livrate până la mijlocul lunii aprilie.
În primul trimestru al acestui an, Ucraina a importat 2,16 miliarde de metri cubi de gaze din Rusia, cu 64% sub nivelul de 6,1 miliarde de metri cubi în primele trei luni ale anului trecut.
Rusia a întrerupt în iunie 2014 pentru şase luni livrările de gaze naturale către Ucraina, din cauza unei dispute privind preţul gazului şi a unei datorii neîncasate de 5,3 miliarde de dolari.
După mai multe runde de negocieri mediate de Uniunea Europeană, Rusia şi Ucraina au ajuns la o înţelegere pentru reluarea livrărilor de gaze.
Rusia, Ucraina şi UE se vor întâlni pentru noi negocieri la jumătatea lunii aprilie, la Bruxelles.