Ucraina speră să importe gaze din România

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 august 2013

Ucraina speră să semneze în toamnă un acord privind furnizarea de gaze naturale în sistem invers cu Slovacia şi România, a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Eduard Stavytsky, transmite Interfax. Iniţial, acordul cu Slovacia trebuia semnat la finele lunii iunie, iar ulterior la începutul lunii iulie, însă ambele date au fost amânate din motive neprecizate, potrivit Agerpres.

"Sunt încrezător că în septembrie vom semna un acord cu partenerii noştri din Slovacia, iar în octombrie sperăm să semnăm un acord cu România", a declarat Stavytskiy într-o conferinţă de presă.

Ucraina importă aproximativ 60% din necesarul său de gaze naturale din Rusia, însă autorităţile de la Kiev încearcă să reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti. Ucraina achiziţionează deja gaze naturale de la compania germană RWE, iar aceste gaze sunt importate via Polonia şi Ungaria.

La începutul lunii iunie, Ucraina a început discuţiile cu România în legătură cu posibilitatea livrărilor de gaze naturale în sistem invers. Anterior, societatea care operează sistemul de gazoducte din Ucraina, Ukrtransgaz, a propus Slovaciei să utilizeze una dintre cele patru conducte dintre cele două ţări în sistemul invers, ceea ce ar permite Ucrainei să cumpere o cantitate de cel puţin 10 miliarde metri cubi de gaze naturale de pe pieţele spot din Europa via Slovacia.

La începutul acestei săptămâni, ministrul ucrainean al Finanţelor a anunţat că ţara sa a ajuns la un acord cu Moscova referitor la controalele pentru produsele ucrainene la frontiera dintre cele două state. Controalele au apărut după ce Ucraina a decis să importe mai multe gaze din Europa şi să diminueze importurile din Rusia.

În cadrul negocierilor care au avut loc luni, partea rusă a asigurat că procedurile suplimentare referitoare la controlul vamal nu se aplică în cazul produselor ucrainene şi că aceastea trec prin vamele ruse, ca de obicei, a precizat ministrul ucrainean al Finanţelor.

Vămile ruse au fost acuzate, săptămâna trecută, de către patronatul ucrainean, de blocarea unor mărfuri provenite din Ucraina, după ce Rusia a interzis importul produselor companiei ucrainene Roshen.

Autorităţile ruse au negat că ar fi declanşat un "război comercial" motivat politic împotriva Ucrainei.

Rusia a atenţionat, duminică, Ucraina cu privire la faptul că, în cazul în care aceasta va semna un acord de asociere "sinucigaş" cu Uniunea Europeană, Moscova îşi va înăspri controalele vizând mărfurile ucrainene la frontiera dintre cele două ţări, aflate într-un conflict cu motivaţie politică.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb