Uniunea Europeană (UE) a suspendat lucrările în vederea unui acord de asociere cu Ucraina, din cauza lipsei unui angajament clar din partea preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna acest document, pe care l-a respins luna trecută, relatează sursele de presă.
Bruxelles-ul a anunţat Ucraina că o continuare a negocierilor depindea de un "angajament clar în vederea unei semnări, (dar) n-a primit vreun răspuns" în acest sens, a declarat comisarul european pentru Extindere Stefan Fuele, într-un mesaj postat pe Twitter.