Uniunea Europeană a abandonat un plan de separare a operaţiunilor de retail ale băncilor de cele de investment banking, una dintre cele mai controversate măsuri de control al sectorului bancar de după criza financiară, după ce a ajuns la concluzia că protecţia statelor faţă riscul prăbuşirii băncilor de importanţă sistemică a fost realizată prin alte metode, potrivit Bloomberg.
Conform sursei, Comisia Europeană a ajuns la concluzia că în viitorul previzibil nu va avea loc un acord referitor la această lege, care nu a progresat în Parlamentul European din 2015.
Legea ar fi dus la separarea operaţiunilor de retail de cele de investment banking ale unor bănci majore precum Deutsche Bank şi BNP Paribas, în vederea creşterii stabilităţii financiare, infomează sursa.
"Principala raţiune a propunerii a fost între timp îndeplinită prin alte măsuri de reglementare din sectorul bancar", a declarat Vanessa Mock, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, referindu-se la noile instrumente de supraveghere a băncilor şi de desfiinţare a acestora în eventualitatea unui eşec financiar.
Legea, care a întâmpinat obstacole majore în Parlamentul European, reflecta o lege britanică bazată pe un raport din 2011 al Comisiei independente pentru sectorul bancar, condusă de John Vickers, se mai susţine.
Potrivit sursei citate, un grup similar din UE, condus de Erkki Liikanen, a recomandat o politică asemănătoare, dar propunerile au fost respinse la Bruxelles din cauza opoziţiei puternice din industria bancară.