Comisia Europeană (CE) solicită "clarificări" de la Facebook după dezvăluiri cu privire la exploatarea unor date personale aparţinând unor milioane de utilizatori ai reţelei de socializare de către compania Cambridge Analytica, implicată în campania electorală a lui Donald Trump, informează AFP.
Vera Jourova, comisarul european însărcinat cu protecţia datelor personale pe Twitter, a scris duminică seară pe Twitter: "Îngrozitor, dacă se va confirma. Datele personale a 50 de milioane de utilizatori de Facebook ar putea să fie atât de facil gestionate şi utilizate în scopuri politice", adăugând "Voi cere clarificări Facebook pentru a înţelege mai bine această problemă".
Aflată în vizită în Statele Unite de ieri, comisarula anunţat că nu doreşte "aşa ceva în Europa" şi cere ca "întreprinderile să-şi asume o mai mare responsabilitate în tratarea datelor noastre personale".
Facebook a anunţat recent că a "suspendat" Cambridge Analytica, o companie de analiză de date care a lucrat pentru campania prezidenţială a lui Donald Trump în 2016 şi care este acuzată că a cules - fără acordul acestora - informaţiile personale a milioane de utilizatori ai reţelei de socializare.
Potrivit unor anchete realizate de The New York Times şi The Observer, ediţia de duminică a cotidianului britanic The Guardian, compania Cambridge Analytica a cules date de la câteva zeci de milioane de utilizatori şi le-a folosit cu scopul de a elabora un program informatic care permite să se prezică şi să se influenţeze votul alegătorilor din SUA.