UE şi Japonia, în noi negocieri pentru un acord de liber-schimb

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 decembrie 2014

UE şi Japonia, în noi negocieri pentru un acord de liber-schimb

Uniunea Europeană (UE) face apel la Japonia să depună eforturi suplimentare pentru eliminarea barierelor comerciale în sectoarele auto şi al siguranţei alimentare, în condiţiile în care cele două părţi au lansat ieri, la Tokyo, o nouă rundă de negocieri, care să ducă la încheierea unui acord de liber-schimb în 2015.

Pe lângă solicitările ce privesc eliminarea aşa-numitelor bariere nontarifare, UE vrea ca Japonia să îşi modifice prevederile referitoare la normele de siguranţă pentru automobile, importurile de băuturi alcoolice precum berea, dar şi cele privind aditivii alimentari interzişi sau cu uz limitat în Japonia (percepute de UE drept bariere comerciale).

"În mod cert, barierele din sectorul auto şi cel al siguranţei alimentare, inclusiv aditivii şi substanţele conexe, vor domina lista", potrivit documentului pregătit de Uniunea Europeană pentru negocieri.

UE şi Japonia urmăresc să ajungă la un acord până la finalul anului viitor.

Japonia vrea ca UE să anuleze taxele vamale pentru importurile nipone de bunuri industriale, care, spre exemplu, sunt de 10% pentru maşini şi 14% pentru televizoare. La rândul său, UE solicită reducerea taxelor vamale percepute de Japonia pentru importurile de vin, brânză şi alte produse agrico-alimentare.

Noua rundă de dialog are loc după ce Uniunea Europeană a decis să excludă trei unităţi-cheie ale "Japan Railway" din Acordul privind achiziţiile guvernamentale al Organizaţiei Mondiale a Comerţului - una dintre problemele sensibile din cadrul negocierilor de liber-schimb. Decizia a impulsionat, oarecum, lansarea negocierilor. Partea europeană vrea ca Japonia să îşi continue eforturile în vederea îmbunătăţirii accesului exportatorilor UE pe piaţa niponă a căilor ferate, o zonă de mare interes pentru blocul comunitar.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb