Deputatul PNL, Elena Uioreanu, care reprezintă Colegiul 9 din zona de munte a judeţului Cluj, a declarat, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei, că nimeni nu are atribuţii de comandă asupra Salvamont, iar oamenii din acest serviciu acţionează doar datorită bunului lor simţ.
Elena Uioreanu a precizat : "Aşa cum este prevăzut în Hotărârea de Guvern (HG) 77 din 2003, Serviciul Public Salvamont coordonează activităţile de salvare în munţi. Dar HG nu reglementează clar cine este Salvamont, cui se subordonează altfel decât financiar Salvamont (acest aspect fiind responsabilitatea Consiliilor Judeţene), cine are obligaţia şi dreptul de a cere Salvamont să intervină. Să nu mai vorbim că salvamontiştii nu beneficiază de drepturi de care se bucură angajaţii din instituţiile cu atribuţii în situaţii de urgenţă, cum ar fi vârsta de pensionare sau salarizarea."
"Putem demite miniştri pe bandă rulantă, putem găsi vinovaţi câţi vrem, dacă nu schimbăm lucrurile din temelii, dacă nu facem sistemul să funcţioneze, totul e degeaba", a subliniat deputatul liberal.