Un avion al Air Mediterranee s-a întors la Paris după ce a fost lovit de fulger

F.A.
Internaţional / 27 iulie 2013

Un avion al companiei Air Mediterranee, lovit de un "fulger puternic" după ce a părăsit Parisul cu destinaţia Beirut, s-a întors pe aeroportul Roissy-Charles de Gaulle, pentru un control preventiv înainte de a-şi relua cursa, relatează HotNews.ro.

Avionul Airbus A 321 al companiei de chartere a fost lovit de un "fulger puternic" la nivelul aripilor, ceea ce a generat "numeroase complicaţii, dar care nu au fost severe" în plan electric şi electronic.

Avioanele sunt fabricate pentru a rezista la fulgere şi sunt lovite de astfel de descărcări electrice o dată sau de două ori pe an, a subliniat Aeroports de Paris (ADP), care a confirmat revenirea pe pistă "pentru verificarea aeronavei, care a redecolat ulterior".

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb