Un avion Airbus al Alitalia care venea de la Madrid a avut, ieri seară, un incident la aterizare care nu s-a soldat cu răniţi, pe aeroportul Roma-Fiumicino, a anunţat presa italiană, citând surse aeroportuare.
Avionul Airbus A320 a suferit o avarie la trenul de aterizare şi a fost nevoit să aterizeze la ora locală 20:40 (21:40, ora României) pe o parte fără a ieşi de pe pistă, a transmis agenţia de presă ANSA, potrivit AFP.
Niciunul dintre cei 151 de pasageri aflaţi la bord nu a fost rănit, a precizat ulterior presa italiană. Pilotul a reuşit să oprească aparatul înainte ca acesta să iasă de pe pistă. În timpul unei furtuni, avionul a încercat de mai multe ori o manevră de aterizare, fără reuşită.
Ulterior s-a hotărât să se acopere pista cu spumă pentru a face aterizarea mai uşoară. Pompierii au participat la operaţiune.
Cauza defecţiunii este în curs de investigare.