Forţele coaliţiei internaţionale aflate sub comandament american în lupta împotriva Statului Islamic, în Irak şi în Siria, omoară combatanţi din cadrul grupării jihadiste într-un ritm mai mare decât pot fi înlocuiţi, a declarat un general britanic, relatează Reuters.
"Noi omorâm (combatanţi) Daesh (acronimul arab al Statului Islamic) într-un ritm pe care pur şi simplu nu îl poate suporta", a declarat, potrivit News.ro, marţi pentru presă generalul Rupert Jones, adjunctul comandantului "Combined Joint Task Force" (CJTFOIR), formaţiunea militară care reprezintă coaliţia.
Peste 45.000 de jihadişti au fost ucişi în atacuri aeriene ale coaliţiei, potrivit unor date din august 2016.
Numărul combatanţilor Statului Islamic în Irak şi Siria se află la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani şi jumătate, apreciază coaliţia.
Potrivit generalului Jones, numărul combatanţilor străini care au intrat în Statul islamic a scăzut cu 75 până la 90%, potrivit unor estimări.
Acest declin are drept cauze faptul că este mai dificil să se ajungă la Statul Islamic, iar candidaţii sunt mai puţin entuziaşti, apreciază el.
În total 38 de ţări din cadrul coaliţiei antijihadiste participă la o reuniune la Londra, anunţă generalul într-un mesaj postat pe Twitter.