Un început de an agitat

Politica şi economia nu pot fi separate. Iluzia economicistă, a independenţei economiei în raport cu politica şi societatea, este cel puţin la fel de riscantă ca şi politicianismul. De la fluctuaţiile geopolitice ale preţului petrolului la punerea sub presiune a politicilor de austeritate, anul care s-a încheiat a dovedit încă o dată cât de strânsă este relaţia economiei cu politica. Iar în Europa, anul 2014 s-a terminat sub impactul crizei politice greceşti, ceea ce face ca, inevitabil, începutul de an să fi marcat de alegerile legislative anticipate din Grecia. Stabilite pentru 25 ianuarie 2015, alegerile anticipate din Grecia vor da tonul politicii economice europene în 2015. Oricât încearcă acum Europa să folosească încă o dată, precum în 2012, strategia fricii în faţa unei probabile, dar nu sigure, victoriei a Syriza-ei (partidul stângii radicale), impactul alegerilor anticipate greceşti nu va putea fi eludat, oricare va fi rezultatul lor.

Deja din ziua în care parlamentul grec, nealegând preşedintele, a deschis calea alegerilor anticipate, FMI şi UE, la unison cu premierul conservator Antonis Samaras, au pus sub semnul întrebării rămânerea Grecei în zona euro dacă ţara nu va continua politicile de austeritate. FMI a şi anunţat suspendarea vărsării tranşei din ajutorul financiar convenit cu Grecia până la formarea unui nou guvern. Evoluţia declaraţiilor politicienilor europeni arată, de fapt, dincolo de conţinutul lor, cât de interdependente sunt politicile economice ale statelor Uniunii europene. După ce luni, 29 decembrie, imediat după anunţarea rezultatului votului din Parlamentul grecesc, Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanţe, a avertizat că nu există "nicio alternativă" la reformele angajate deja de Grecia, doar câteva zile mai târziu, dacă ar fi să credem informaţiile publicate sâmbătă, 3 ianuarie, de Der Spiegel, Angela Merkel şi Wolfgang Schäuble considerau deja "aproape inevitabilă" ieşirea Greciei din zona euro dacă Syriza câştigă alegerile. Informaţiile apărute în Spiegel au provocat o reacţie critică dinspre partenerii social-democraţi prin Michael Roth, secretarul de stat pentru Afaceri europene, care a scris pe Twitter că "Grecia este membră a zonei euro. Şi trebuie să rămână. Trebuie evitată provocarea, prin declaraţii, a unor consecinţe politice şi economice care ar putea avea consecinţe nedorite".

Dincolo de spectacolul politic grecesc şi european, privind cu atenţie derularea evenimentelor din ultimele două luni din Grecia, pun în evidenţă un scenariu riscant al lui Antonis Samaras. Calculul politic al premierului Samaras pare să fie două variante: fie guvernul său iese întărit prin alegerea noului preşedinte, dovedind că are capacitatea de a genera o susţinere parlamentară de trei cincimi, fie se provoacă alegeri anticipate care pot fi câştigate pe baza temerilor privind viitorul Greciei. Cât de hazardate sunt aceste calcule? Alegerile prezidenţiale au fost anticipate. În mod normal, acestea ar fi trebuit să aibă loc în martie, dar Samaras a preferat să le organizeze mai devreme, probabil pentru că estimase că mai târziu situaţia ar fi devenit mult mai greu de gestionat. Privind retrospectiv, se pare că Samaras a urmărit dintru început declanşarea alegerilor legislative anticipate acum, pentru că datele economice sunt favorabile guvernului.

Căci încă din 8 decembrie 2014, când a anunţat organizarea anticipată a alegerilor prezidenţiale pe 17 decembrie, obţinerea majorităţii calificate necesare părea improbabilă. Articolul 32 din Constituţia elenă prevede că preşedintele ţării este ales dacă obţine două treimi din voturi în primele două scrutine şi trei cincimi în al treilea. Rundele de scrutin se organizează la cinci zile distanţă, iar în caz de eşec, legislativul se dizolvă de drept. În aceste condiţii, pentru alegerea fostului comisar european Stavros Dimas ca preşedinte al Greciei ar fi fost necesare 200 de voturi (2/3 din cei 300, câţi membri are Parlamentul elen) în primele două runde şi 180 de voturi (3/5 din totalul reprezentanţilor) în cea de-a treia rundă a alegerilor prezidenţiale. În schimb, Samaras nu a reuşit să mobilizeze decât 160 de voturi la primul tur şi 168 la cel de-al doilea şi al treilea. Iar acest scor a fost obţinut şi cu voturi de la foşti membri ai partidului, neo-nazist al Zorilor aurii, ceea ce a făcut imposibilă ralierea deputaţilor centrişti şi a unor deputaţi de stânga la majoritatea necesară. Iar toate aceste evoluţii erau previzibile dintru-început! Confruntarea nu s-a dat pentru alegerea preşedintelui, care îndeplineşte atribuţii simbolice, ci pentru întărirea poziţiei guvernului. După alegerile anticipate, viitorului parlament îi va fi simplu să alegă un nou preşedinte, pentru că în primul tur de scrutin sunt necesare 3/5 din voturi, dar la al doilea tur va fi suficientă majoritatea absolută.

Aparent, Samaras ă făcut tot posibilul ca alegerile parlamentare să aibă loc la sfârşitul lunii ianuarie. Şi, aceasta pentru că oricare va fi rezultatul, viitorul guvern va fi obligat să renunţe la austeritate. Iar Samaras speră să poată câştiga alegerile şi să profite de noul climat politic pentru a obţine abandonarea austerităţii pe care nu o putea negocia de pe poziţiile anterioare. După o cură de austeritate care a redus în cinci ani cu 40% veniturile grecilor, Samaras doreşte să devină politicanul care a scos Grecia din criză folosind, ca şi la alegerile precedente, spectrul haosului declanşat de o guvernare a Syrizei. De aceea, oricare va fi rezultatul alegerilor parlamentare din Grecia, ele vor influenţa politicile economice din întreaga Europă, şi prin consecinţe din întreaga lume.